Usain Bolt vrea mai mult! „Îmi pot doborî recordul la 100m”
Cel mai rapid om din lume spune că poate mai mult! După ce la Olimpiadă a uimit mapamondul cu performanțele sale, acum jamaicanul Usain Bolt vrea să-și depășească singur prorpiul record la 100 de metri. Actualul record mondial este de 9,69 secunde și a fost stabilit de Bolt la Jocurile Olimpice de la Beijing, dar sportivul crede că poate alerga distanța în 9,58 secunde:
"L-am auzit pe antrenorul meu, Glen Mills, vorbind despre 9,58 ca despre un timp realizabil, iar eu îl cred. Mai zicea și că ar fi posibil să cobor sub 19 secunde la 200 de metri, iar el știe despre ce vorbește, pentru că mă cunoaște", a declarat Bolt.
Totuși Jamaicanul nu uită ce ceilalți alteți de renume care i-ar putea fura privilegiul de "cel mai rapid om din lume":
"Mă aștept ca Tyson Gay să revină cât de curând la cel mai înalt nivel, în timp ce de la Asafa Powell mă aștept să alerge mai repede ca niciodată. Nu o să am o viață ușoară, dar competiția face lucrurile mult mai ușoare pentru mine" a încheiat Usain