VIDEO | Cine n-are rău de înălțime. Cei mai buni săritori cu prăjina concurează vineri pe plaja din Mamaia! Agoston: „Scopul nostru este de a atrage tinerii către atletism”
Multiplu campion al României, Tiberiu Agoston organizează vineri, de la ora 17:00, pe plaja Castel din Mamaia, o super gală de săritura cu prăjina într-un mediu neconvențional.
Tibi, recordmen național la una dintre cele mai tehnice probe din atletism, a declarat pentru ProSport: „Participă cei mai buni prăjiniști români la toate categoriile, de la copii 1 la juniori, seniori și veterani, printre ei și medaliati balcanici. Scopul este de a populariza proba de săritura cu prăjina, de a atrage tinerii să practice atletismul și sportul în general. Dorim de asemenea să sensibilizăm autoritățile locale și institutiile publice (primării, ministerul educației, al sportului) dar si partenerii privati sa ni se alăture pentru a promova sportul și a investi financiar atât în baze materiale și sportive, cât și în valorizarea sportivilor”. Tiberiu Agoston este profesor de sport la Liceul Francez Anna de Noilles din București și de un an și jumătate antrenează benevol, pentru că CSM București nu mai susține proba de săritura cu prăjina.
Aceasta este a treia ediție pe plajă după cele din 2013 și 2014 și a șaptea de la înființarea circuitului. Prima gala a avut loc în 2007, în fața Teatrului Național din București.