Vin roșu la nisip în inima Innsbruckului. Atleta Alina Rotaru a învins două vedete ale probei de lungime

Bucureșteanca legitimată la Steaua  a câștigat un concurs de lungime ținut într-un mediu neconvențional, în centrul orașului Innsbruck. Stelista le-a învins pe Funmi Jimoh, posesoarea celui de-al doilea rezultat modial al sezonului și pe Naide Gomes, fostă campioană mondială.

În loc de cupă, vicecampioana europeană de juniori a primit la poalele Alpilor o sticlă de vin personalizată.

Eleva lui Adrian Ghioroaie, una dintre performele atletismului românesc în 2013 (6,59 m PB), a sărit pe ploaie și la o temperatură de 9 grade Celsius.

Tehnicianul Adrian Ghioroaie este antrenorul cu care Oana Pantelimon a obținut bronzul la Jocurile Olimpice de la Sydney (2000) – săritura în înălțime.

 

O atletă din România la Golden Roof  Challenge, competiția ajunsă la a noua ediție. Un spectacol certificat de IAAF și desfășurat în centrul Innsbruckului. Pe afiș: două probe de lungime și una de prăjină masculin. La prima vedere pare o babilonie totală. În realitate, e trendul normal continuat de națiunile cu forță financiară și cu oameni cu idei. „Mai întâi sărea un băiat cu prăjina, apoi unul la lungime, și iar un concurent la prăjină. Urma o fătă la lungime, se pregătea alt sportiv. Și tot așa…”, povestește protagonista noastră, Alina Rotaru, câștigătoare la Innsbruck (6,38 m).

6,59 m la București

Pe scurt: specialitățile rupte din afișul firesc al unui grand-prix formează un spectacol derulat în viteză. Se iau 5-6 sportivi de probă și se pun într-un mediu neconvențional: piață, mall, acoperiș, parcare, centrul orașului etc. În cazul nostru… ultima locație. Animată cu muzică de dans și puls de stroboscop, esplanada devine o feerie de lumini și de culori. Cele trei specialități au loc în același timp pentru a nu plictisi.

În urmă cu o săptămână, eleva lui Adrian Ghioroaie își realizase cel mai bun rezultat al carierei: 6,59 m, în aer liber, iar organizatorii au invitat-o în Austria. Dar coordonatele întrecerii din Innsbruck sunt altele: 9 grade Celsius, o ploaie agasantă și adversare bine poziționate în ierarhiile IAAF: portugheza Naide Gomes (fostă campioană mondială și europeană) sau americanca Funmi Jimoh (posesoarea celui de-al dolea rezultat mondial al sezonului, 6,92 m).

Show și în centrul Munchenului

„Nu mai concurasem pe o asemenea ploaie și poate și din această cauză am depășit cinci încercări. Ce m-a impresionat? Prietenia dintre adversari. Spre exemplu, la prăjină, un sportiv îi ținea umbrela altuia înainte de elan. Interesant, nu? Iar spectatorii, mulți dintre ei turiști, aplaudau frenetic!”, continuă Alina, specialistă și la înălțime și triplu salt. Vicecampioana europeană de juniori a pus doar o încercare pe prag, îndeajuns însă pentru a le învinge pe celelalte competitoare. „A venit ca o infuzie de optimism și încredere în forțele proprii această victorie. Iar săptămâna viitoare am fost invitată la un concurs în mijlocul Munchenului. Înseamnă mult pentru mine. E ceva important”, conchide Rotaru. Și mai  important e că un atlet român, cu potențial imens, le sare în ochi organizatorilor din străinătate. Și mai important e că fata care poate concura la un nivel înalt și la triplusalt, și la înălțime are doar 19 ani. Peste două zile va împlini 20.

„N-am mai primit un asemenea premiu, o sticlă de vin. Asta a fost cupa mea și sper să n-o sparg până la București”

Alina Rotaru (19 ani, CSA Steaua)

7,52 m e recordul mondial la lungime – Galina Khistaikova (URSS 1988)

7,43 m e recordul României la lungime – Anișoara Cușmir (1983, al patrulea rezultat mondial all-time)

6,59 m e recordul Alinei Rotaru la lungime

CLASAMENT PROBA DE LUNGIME INNSBRUCK

 

1
ROTARU Alina
ROU
6,38
(+0,1)
x
6,38
(+0,1)
x
x
x
x
2
ACHKINADZE Xenia
GER
6,17
(0,0)
5,94
(+0,25)
6,04
(0,0)
6,17
(0,0)
5,95
(+0,1)
6,12
(0,0)
x
3
JIMOH Funmi
USA
6,12
(+0,1)
5,83
(+0,15)
5,80
(+0,15)
x
5,97
(0,0)
x
6,12
(+0,1)
4
GOMES Naide
POR
5,98
(0,0)
5,98
(0,0)
5,98
(0,0)
x
5,97
(0,0)
x
5,89
(0,0)
5
KRAUSHOFER Marina
AUT
5,92
(+0,05)
5,92
(+0,05
5,82
(+0,2)
x
x
5,85
(0,0)
x

Alina Rotaru deține a 24-a performanță mondială a sezonului – 6,59 m. Top 3: 1. Britney Reese (SUA) 7,25 m, 2. Funmi Jimoh (SUA) 6,92 m, 3. Tori Bowie (SUA) 6,91 m

CELE MAI BUNE PERFORMANȚE ALE ELEVEI LUI ADRIAN GHIOROAIE ÎN CONCURSURILE ÎN AER LIBER:

100 m: 12,49 (2008)

înălțime: 1,82 m (2009)

lungime: 6,59 m (2013)

triplusalt: 13,21 m (2012)

 

Publicat: 02 06. 2013, 21:58
Actualizat: 02 06. 2013, 22:16