Au mai rămas patru până la record! Schlierenzauer câștigă pe trambulina olimpică de la Soci!

Gregor Schlierenzauer a câștigat în această seară cea de-a patra etapă a Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, disputată pe trambulina olimpică de la Soci.

Schlierenzauer și-a trecut astfel în cont cea de-a 42-a victorie de Cupă Mondială în carieră, ajungând la doar patru lungimi de recordul absolut deținut de finlandezul Matti Nykanen, 46 de victorii. Austriacul în vârstă de 22 de ani a câștigat detașat pe trambulina olimpică de la Soci, cu cele mai lungi sărituri din concurs (104,5 și 105,5 metri), totalizând 270,7 puncte, cu 5,3 peste ocupantul locului secund, Severin Freund. Germanul, care își păstrează primul loc în Cupa Mondială pentru 13 puncte, a sărit doar 101,5 metri în prima manșă și 105,5 metri în cea de-a doua. Pe locurile trei și patru s-au clasat alți doi austrieci, Andreas Kofler și Thomas Morgenstern, cu 264,8 puncte, respectiv 259,7 puncte.

„Trambulina este specială, are ceva în plus față de celelalte pe care am concurat. Mă bucur că am câștigat aici. Nu mă simt bătrân, dar mă simt excelent pentru că am ajuns la 42 de victorii. Recordul absolut e ceva care mă motivează să dau tot din mine de fiecare dată”, a spus Schlierenzauer după victorie.

Cu acest succes, Schlierenzauer își păstrează titlul neoficial de cel mai valoros săritor cu schiurile austriac, având o victorie în plus față de Thomas Morgenstern, Andreas Kofler,Martin Koch și Wolfgang Loitzl, care nu au strâns decât 41 de victorii la un loc până în acest moment.

Mâine are loc etapa a cincea a a Cupei Mondiale de sărituri cu schiurile, tot pe trambulina pe care va avea loc competiția olimpică din 2014.

Clasament etapa a patra Cupa Mondială (Soci):

1. Gregor Schlierenzauer (Austria) 270,7p
2. Severin Freund (Germania) 265,4p
3. Andreas Kofler (Austria) 264,8p
4. Thomas Morgenstern (Austria) 259,7p
5. Anders Bardal (Norvegia) 256,7p
6. Richard Freitag (Germania) 255,9p
7. Jaka Hvala (Slovenia) 250,4p
8. Michael Neumayer (Germania) 248,8p
9.Sebastian Colloredo (Italia) 247,1p
10. Reruhi Shimizu (Japonia) 245,5p

Clasament Cupa Mondială după patru etape (m):

1.Severin Freund (Germania) 295p
2. Gregor Schlierenzauer (Austria) 282p
3. Thomas Morgenstern (Austria) 190p
4. Anders Bardal (Norvegia) 176p
5. Simon Ammann (Elveția) 134p

 

Publicat: 08 12. 2012, 21:24
Actualizat: 08 12. 2012, 21:27