Au suferit cu Diaconu

Lume destulă și bună la Polivalentă. Sala nu a gemut de asistență, dar vreo 3.500 de oameni au venit să vadă cea mai importantă gală de box din ultimii ani.

Atmosfera a fost incendiară, dar destul de departe de ceea se întâmplă la galele din America sau Canada. Câteva animatoare cu talie de viespe și forme voluptoase s-au luptat să încălzească tribuna și, măcar din punctul lor de vedere, au reușit. La fel și americanca Amy Hayes, singura femeie ring-announcer, toată numai un zâmbet. Selecționerul Pițurcă, Mircea Sandu, frații Becali, Ilie Balaci, MM, Borcea, toți au avut locuri în primul rând, unde biletele au costat câte 5 milioane de lei. S-au manifestat diferit.

Piți a privit tot timpul cu sânge rece și nu s-a exteriorizat, Giovani a făcut show, cerând publicului să încurajeze boxerii, MM a suferit în tăcere. Până și președintele Băsescu a sărit de două ori de pe scaun, convins că va urma un KO care n-a mai apărut. Lumea a strigat din răsputeri „Adrian, Adrian“, încercând să-l motiveze pe Diaconu, mai ales când acesta era în dificultate.

Pe scaunul de comentator, Bute nu avea stare. El înțelegea cel mai bine cum e să fii în ring, cum e să primești un pumn la ficat sau în bărbie. Transfigurat, spre final, a renunțat la papion, s-a descheiat la cămașă și în fiecare pauză a răcnit către Diaconu. Agitați au fost Doroftei și Leu. E clar că lumea s-a temut pentru „Rechin“, finalul găsindu-l mai proaspăt pe Henry. Românul a rezistat însă și s-a impus grație a ceea ce acumulase în primele opt runde. Decizia l-a aruncat pe Diaconu în brațele fericirii. A trecut, ce-i drept cu destule emoții, cel mai important hop al carierei.

Publicat: 20 04. 2008, 19:54
Actualizat: 20 04. 2008, 19:54