8.500 km de chin!** La startul Raliului Dakar, desfășurat pe pământ sud-american, s-au înscris 459 de vehicule

8.500 km de chin!** La startul Raliului Dakar, desfășurat pe pământ sud-american, s-au înscris 459 de vehicule
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parcursul din acest an numără 14 etape și 8400 de kilometri în Peru, Argentina și Chile

60 de doctori și chirurgi, care vor călători cu 10 ambulanțe speciale și cinci elicoptere, vor asista caravana

Pentru al cincilea an la rând, Raliul Dakar va avea loc pe pământ sud-american, departe de continentul african, acolo unde piloții s-au duelat pentru coroana cu lauri în primele 29 de ediții. Vinovate pentru acest lucru se fac, în principal, câteva grupuri teroriste din Mauritania, din cauza cărora ediția din 2008 a fost anulată, în urma asasinării a patru cețățeni francezi chiar înainte de startul raliului. Imediat, ASO (n.r. Amaury Sport Organisation, companie ce organizează și Turul Franței), firma care se ocupă de bunul mers al competiției, a căutat o alternativă. Deși câteva ziare africane importante au scris că raliul va fi mort fără deșertul african, legenda Dakarului și a curajoșilor care înfruntă nisipul și condițiile dificile a continuat în America de Sud. Cea de-a 34-a ediție a raliului debutează azi pentru prima oară în istorie în capitala statului Peru, Lima.

459 de vehicule pentru 8.500 de kilometri
După patru ani în care competiția a plecat din Argentina, organizatorii au schimbat traseul. Startul se va da azi din Lima, iar finalul va avea loc în capitala statului Chile, Santiago, după 8.500 de kilometri duri, împărțiți în 14 etape. 459 de vehicule se vor întrece pentru victorie în cele patru categorii principale – motociclete, ATV-uri, auto și camioane. Însă noul traseu, care trece prin Peru, Argentina și Chile, a atras deja criticile unor paleontologi, care au protestat împotriva raliului înainte de start. „Pe traseul din acest an se află schelete de balene și delfini, care au peste 20 de milioane de ani vechime. Imaginați-vă ce se va întâmpla când va trece un camion peste ele”, a spus Carlos Vildoso, directorul Institutului de Paleontologie din Lima. „O cursă cu risc zero nu există”, a replicat șeful Dakarului, Etienne Lavigne, care a adăugat că în acest an în caravană vor exista 150 de stewarzi, 60 de doctori și chirurgi, plus alte cinci elicoptere și zece ambulanțe. „Totul pentru a evita orice accident tragic”, a adăugat Lavigne, conștient de faptul că raliul a curmat 59 de vieți în cele 33 de ediții disputate până acum.

„Gordon nu știe să piardă”
Favoriți în categoria auto, cea mai interesantă din fiecare an, sunt francezul Stephane Peterhansel și americanul Robby Gordon. Peterhansel (47 de ani), câștigător de zece ori al Dakarului (șase victorii în competiția moto și patru în cea auto), record absolut în istorie, caută cel de-al 11-lea succes la volanului unui Mini Cooper special pregătit pentru dificultatea cursei și a început deja războiul cu Gordon (Hummer), pe care l-a etichetat drept un „concurent care nu știe să piardă”.
Tot pe lista favoriților se află și Nasser Al-Attiyah (câștigător în 2011 și medaliat cu bronz în proba de tir cu talere la Jocurile Olimpice de la Londra), dar și ibericul Carlos Sainz (câștigător în 2010). În schimb, Cyril Despres (38 de ani) are drum liber spre victorie în categoria auto, după ce marele său rival, coechipierul de la KTM, Marc Coma, a declarat forfait în urma unei accidentări suferite în Raliul Marocului din 2011. Pentru celelalte locuri de pe podium urmează să se bată portughezul Helder Rodrigues (Honda), David Casteu (Yamaha), dar și chilianul Francisco Lopez (Aprilia).


Dacă ai deja motocicleta, un buget decent de Dakar pentru un obiectiv de Top 20 este de aproximativ 50.000 euro, din care:

• 14.800 euro reprezintă taxa de participare

• 9.700, taxa de participare a mecanicului

• 2.200 euro, taxa minimă de înscriere a vehicului de asistență, în funcție de tipul acestuia

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×