A abandonat și Peterhansel!
Că ediția din acest an a raliului-raid Dakar, prima desfășurată în America de Sud (Argentina și Chile), nu este cu nimic mai ușoară decât precedentele, derulate în Africa, o dovedește lista abandonurilor. Astăzi, în timpul etapei cu numărul 7 (Mendoza – Valparaiso), Stephane Peterhansel (Mitsubishi) a spus adio întrecerii. Raliul-raid îl pierde, așadar, pe pilotul cu cele mai multe succese, 9 (6 la moto și 3 la auto).
“La kilometrul 148, Stephane a avut probleme cu motorul, care a clacat. Acesta a fost sfârșitul. El s-a oprit la marginea drumului”, a anunțat Masatoshi Teshima, ofițerul de presă al team-ului nipon. Chiar la începutul etapei, automobilul Lancer pilotat de francez a dat semne de oboseală. Supraîncălzit, propulsorul a luat foc. La plecarea din Mendoza, Peterhansel ocupa locul 5 la “general”, având o întârziere de peste 34 de minute față de liderul momentului, sud-africanul Giniel de Villiers (Volkswagen).
Pentru Mitsubishi, echipa care a dominat raliul-raid Dakar în ultimii ani, obținând o serie de opt succese la rând, ediția 2009 pare a fi extrem de ghinionistă. Din cele patru mașini care au luat startul în cursă a mai rămas una singură, cea pilotată de spaniolul Nani Roma. Au abandonat, pe rând, japonezul Hiroshi Masuoka (motor distrus) și francezii Luc Alphand (copilotul Gilles Picard a avut probleme de sănătate) și Stephane Peterhansel.