Un record inedit a fost înregistrat în această dimineață, în sesiunea de antrenamente a Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei. Max, fiul fostului pilot olandez Jos Verstappen, a devenit, la doar trei zile după ce a împlinit 17 ani, cel mai tânăr pilot din istoria Formulei 1. Versteppen a semnat deja un contract cu echipa Toro Rosso, urmând să îl înlocuiască în sezonul viitor pe Jean-Eric Vergne, a cărui mașină a și condus-o în antrenamentele de azi.
A corectat recordul lui Jaime Alguersurai
Precedentul record era deținut de spaniolul Jaime Alguersurai. Acesta a debutat la 19 ani și 125 de zile, la Marele Premiu al Ungariei din 2009, tot pentru echipa Toro Rosso. Așadar, Max Verstappen a stabilit un nou record, depășindu-l pe precedentul cu peste doi ani.
Ziua părea perfectă pentru tânărul Max, însă i-a fost stricată de unele probleme tehnice ale mașinii. Cu șase minute înainte de final, acesta a fost nevoit să abandoneze antrenamentele din cauza unui incendiu la motorul monopostului. Totuși, timpul său a fost al 12-lea din această sesiune, clasându-se la doar jumătate de secundă în spatele mai experimentatului său coleg, Daniil Kvyat.
Tatăl lui Max, cunoscutul pilot Jos Verstappen, care a concurat în 107 curse de Formula 1, între 1994 și 2003, a declarat că are încredere în fiul său și că tinerețea acestuia nu va reprezenta un impediment. „Am avut emoții pe parcursul primei ture, dar m-am liniștit repede. Ceea ce a făcut astăzi este mai mult decât suficient pentru vârsta lui. Sunt foarte mândru de el”, a declarat Jos.
Directorul echipei Toro Rosso, Franz Tost, a declarat că Verstappen Jr. va fi folosit în sesiunile de antrenamente rămase din acest sezon, pentru a acumula experiența necesară debutului în curse de anul viitor. „Vrem să concureze în antrenamentele de la Austin, Sao Paolo și Abu Dhabi, așa îl vom pregăti pentru sezonul viitor. Aceste circuite sunt dificile, iar el trebuie să fie pregătit și să învețe toate trucurile pentru a concura anul viitor”, a declarat Tost.
Un lucru interesant este faptul că, deși Max a concurat la bordul unui monopost de Formula 1, el este prea tânăr pentru a obține permisul de conducere în țara sa natală, Olanda, vârsta minimă fiind 18 ani.
Articol scris de Mihai Moacă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER