Abandon surprinzător în Raliul Dakar.** Unul dintre cei mai importanți piloți pleacă acasă din cauza unor probleme tehnice

Abandon surprinzător în Raliul Dakar.** Unul dintre cei mai importanți piloți pleacă acasă din cauza unor probleme tehnice
  • Publicat:
  • Actualizat:

Etapa de joi din Raliul Dakar a adus primul abandon important. Carlos Sainz, unul dintre favoriții la câștigarea întrecerii, s-a văzut nevoit să cedeze, din cauza problemelor tehnice la motor. Câștigătorul ediției din 2010 reușise să se impună în prima etapă, însă motorul a început să-i pună probleme.

Din cauza unei scurgeri de carburant, spaniolul în vârstă de 50 de ani a sosit în etapa de miercuri cu o întârziere de două ore și 36 de minute. Astăzi, în etapa derulată între Arica și Calama, pe teritoriu chilian, a încercat să recupereze și a forțat, însă Buggy-ul pe care-l pilotează n-a putut ține pasul și motorul a cedat la mila 179. Sainz a așteptat asistența tehnică, în speranța că defecțiunea va putea fi remediată, însă verdictul a fost dur.

Carlos Sainz a pilotat la această ediție un Buggy al echipei Qatar, construit de la zero în America special pentru acest raliu. Mașina este ideală pentru dunele de nisip, nu însă și în liniile drepte, acolo unde Mini și Toyota s-au dovedit mult mai eficiente.

Singurul pilot al echipei Qatar Buggy rămas în competiție este acum Nasser Al Attiyah.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×