Accident grav la Silverstone! Brendon Hartley a fost la un pas de o tragedie

Pilotul Brendon Hartley (28 de ani) le-a dat emoții tuturor celor prezenți la Silverstone pentru ultima sesiune de antrenamente și sesiunea de calificări. Neozeelandezul a pierdut controlul monopostului în linie dreaptă, s-a dus glonț în afara circuitului, dar a scăpat nevătămat.

Pilotul Toro Rosso trebuia să vireze spre stânga în timpul ultimei sesiuni de antrenamente, dar suspensia de la roată din stânga-față s-a rupt când Hartley a accelerat în linie dreaptă. Hartley s-a rotit, a plutit în aer pentru un moment, după care s-a oprit în parapet. A fost nevoie de steag roșu după accidentul lui Hartley. Pilotul a reușit să scape fără vreo rană majoră din acest accident, dar nu va mai putea concurat în calificări după ce și-a făcut praf monopostul.

Cursa de la Silverstone va avea loc duminică. Înaintea MP al Marii Britanii, Vettel e lider în clasamentul general, având un punct avans în fața rivalului Lewis Hamilton. Ferrari are de asemenea un avans minim în clasamentul constructorilor, zece puncte față de echipa Mercedes AMG.

Publicat: 07 07. 2018, 16:30
Actualizat: 07 07. 2018, 16:31