Accident teribil în Campionatul Național de viteză în coastă! Pilotul Costin Popescu a scăpat cu viața, după ce mașina sa s-a făcut praf.
După un an de pauză, Trofeul Câmpulung Mușcel a adus o etapă palpitantă, care însă putea să se încheie tragic, la fel ca la Iași.
Adrian Răspopa a ajuns în stare gravă la spital, după accidentul teribil din Copou. Acesta a avut leziuni severe la nivelul bazinului, abdomenului şi cranio-cerebral și nu a mai putut fi salvat. Conducerea competiției a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfașurare și anularea etapei de la Iași.
Spre deosebire de Adrian Răspopa, Costin Popescu a avut mult noroc și a scăpat cu viață după ce n-a mai putut controla mașina.
Unul dintre spectatori a surprins într-un material video accidentul teribil al lui Costin Popescu. Acesta a avut multă șansă, în condițiile în care și-a distrus mașina, având o viteză foarte mare.
Din informațiile ProSport, Popescu a pierdut controlul volanului la o viteză de 160 de kilometri pe oră. Mașina pilotului a avut serios de suferit, dar acesta a ieșit pe picioare și s-a ales doar cu o contuzie la triceps.
Costin Popescu a trecut repede peste accidentul teribil și a mers la festivitatea de premiere, pentru a-și susține colegii, după ce investigațiile au arătat că n-are nimic grav.
La categoria a doua s-a impus Alex Mirea, în timp ce Dodo Pițigoi s-a impus la prima categorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER