Afacerea din spatele Salonului Auto de la Geneva. Ce sume încasează organizatorii

Redactor:
Daniel Remes
Afacerea din spatele Salonului Auto de la Geneva. Ce sume încasează organizatorii
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • A 84-a ediție a Salonului Internațional al Automobilului se va desfășura între 6 și 16 martie, va avea peste 250 de expozanți, iar suprafața totală de expunere va fi de 110.000 metri pătrați

În perioada 6 – 16 martie 2014, în complexul expozițional Palexpo din Geneva, se desfășoară a 84-a ediție a Salonului Internațional al Automobilului (SIA). Eveniment de referință al industriei auto mondiale (alături de: Tokyo, Detroit, Frankfurt sau Paris), SIA reprezintă, totodată, și cea mai importantă manifestare expozițională organizată în Elveția, prin amploarea, dimensiunile și numărul participanților. În comparație cu celelalte manifestări importante din domeniu, SIA dispune de trei caracteristici specifice, respectiv: neutralitatea – Elveția nu dispune de o industrie auto semnificativă -, reprezentativitatea – prezența tuturor constructorilor auto mondiali – și caracterul anual al manifestării – Saloanele de la Paris și Frankfurt sunt organizate la doi ani.

Peste 250 de expozanți plătesc câte 90 de euro pe metru pătrat
Cele șase hale ale Salonului Internațional al Automobilului de la Geneva, care se întind pe o suprafață totală de 110.000 metri pătrați se pregătesc să găzduiască peste 250 de expozanți. Organizatorii pretind de la fiecare expozant 110 franci elvețieni / metru pătrat, echivalentul a circa 90 de euro, dacă vor stand în hală sau 55 franci elvețieni / pe metru pătrat dacă vor stand în aer liber. Paritatea euro/franc elvețian este de 1,22. În medie, un stand al unui producător important de automobile (BMW, VW sau Renault) poate ajunge chiar și la 2.000 de m². În istoria participărilor sale la Salonul Auto de la Geneva, Dacia a avut standuri între 100 și 200 de m².

1.280.000 de franci elvețieni doar din bilete
O altă sursă importantă de venit pentru organizatorii Salonului Internațional al Automobilului este reprezentată de publicul vizitator. Dacă în anii trecuți numărul vizitatorilor a oscilat între 500.000 și 700.000, în 2014, organizatorii se așteaptă ca peste 800.000 de oameni să treacă pragul complexului expozițional Palexpo din Geneva. Un tichet de intrare pentru un adult costă 16 franci elvețieni, echivalentul a 13 euro.

Copiii între 6 și 16 ani și pensionarii trebuie să achite 9 franci elvețieni, iar pentru grupurile de minim 20 de persoane un tichet costă 11 franci elvețieni/individ. Astfel, la un simplu calcul reiese faptul că organizatorii Salonului Internațional al Automobilului pot încasa doar din bilete aproape 1,3 milioane de franci elvețieni. Cei care vor să meargă la Geneva trebuie să știe că organizatorii au pregătit trenuri speciale care vor face legătura între aeroport și complexul expozițional. De asemenea, vor exista 13 zone de parcare în jurul Palexpo. Acolo vor fi disponibile 5.600 de locuri de parcare în timpul săptămânii și peste 10.000 de locuri în week-end. Programul de vizitare va fi de luni până vineri de la 10:00 la 20:00, iar sâmbătă și duminică de la 9:00 la 19:00.

Salon de referință pentru Dacia
Producătorul de automobile de la Mioveni a reușit să impresioneze plăcut asistența din Elveția aproape la fiecare participare, și asta chiar dacă nu a avut un stand de dimensiuni generoase sau hostese sexy – așa cum obișnuiesc în special reprezentanții mărcilor italiene, Fiat, Ferrari sau Alfa Romeo. Dacia a atras atenția prin câteva modele de un real success lansate la Geneva: Duster (2010), Lodgy (2012) și noul Logan MCV (2013).

13 euro este prețul unui bilet la Salonul de la Geneva pentru un adult

  • Salonul Auto de la Geneva a debutat în 1905, dar în perioadele 1907 – 1923 și 1939 – 1947 evenimentul a fost suspendat din cauze economice, dar și din pricina celor două războaie mondiale
  • Noul Logan a fost cel mai bine vândut model Dacia în România în 2013, cu 10.101 unități. Pe locul doi s-a clasat noul Sandero (inclusive Stepway), cu 4.707 unități, iar podiumul a fost completat de Duster, cu 4.647 de unități
  • Franța este țara unde Dacia a vândut cel mai bine în 2013, respectiv 93.803 unități. Pe locul doi se află Germania, cu 47.162 de unități, iar pe poziția a treia se află Algeria, cu 37.290 de unități
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
VIDEO Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×