Riderul KTM, Alfredo Gomez, a fost cel mai rapid în Prologul care a inaugurat ediția 2016 a Red Bull Romaniacs. În show-ul urban, care a avut rolul de a stabili ordinea de start pentru prima din cele patru zile de off-road, spaniolul i-a devansat pe Jonny Walker și Graham Jarvis. Miercuri a începit aventura off-road cu câteva zone extrem de dificile în apropiere de Voineasa.
Ziua Prologului a debutat marți dimineața încă de la ora 08:30, când riderii clasei Bronze au început sesiunea de calificări, apoi au intrat în acțiune cei de la Silver și pilotii de la Gold. Primii 35 de rideri din calificări au ajuns în marea finală și tot cei de la Bronze au deschis show-ul. În fața a 12.000 de fani, primul podium a fost adjudecat de: Toomas Triisa (Estonia), Miroslav Culka (Republica Ceha) și Tönu Kallast (Estonia). A urmat clasa Silver și spectacolul a început să crească în intensitate. Cei mai rapizi rideri de la Silver au fost: Chris Perry (Australia), Angus Macdonald (Noua Zeelandă) și Andrew Noakley (Marea Britanie).
Cand au intrat în scenă profesioniștii de la Gold, cei care au și avut câteva porțiuni mai complicate de parcurs comparativ cu predecesorii lor, fanii au văzut ce înseamna să „zbori” peste obstacole. Billy Bolt (Marea Britanie), debutant la Red Bull Romaniacs, a surprins în calificări, fiind cel mai rapid, însă, în cele din urmă, Alfredo Gomez (Spania) a dominat și la finalul celor 11 tururi avea un avans de peste un minut față de restul plutonului. Gomez a găsit mereu varianta optimă la obstacolele aglomerate și a făcut spectacol când a trecut peste „Tziky-Tzaky and Rock&Roll”, opera de arta urbana neconvențională care a avut integrat noul Ford Ranger. Topul cinci a fost completat de Jonny Walker (Marea Britanie), Graham Jarvis (Marea Britanie), Billy Bolt (Marea Britanie) și Paul Bolton (Marea Britanie).
Alfredo Gomez #3: „În realitate nu am concurat împotriva nimănui, doar am rulat în Prolog și m-am concentrat să nu cad.”
Jonny Walker #2: „În câteva puncte a fost o mare de rideri și nu am văzut cine cu cine lupta. Când am terminat am crezut că sunt primul, nu am văzut când m-a depășit Gomez.”
Dintre toți cei 12 români care au luat startul în ediția 2016, doar unul a ajuns în finala de la Prolog, restul pierzând foarte mult timp în calificari din pricina blocajelor create pe anumite obstacole de alți rideri. Radu Sărdărescu a izbutit să ajungă în finala de la clasa Bronze, la primul său Red Bull Romaniacs.
Mani Gyenes #110: „Regret că am stat să aștept eliberarea unui obstacol pentru că secundele pierdute acolo au dus la neobținerea unui loc în finala de la Prolog. Raliul însă se decide în zilele de off-road. În prima zi din munți avem o urcare foarte abruptă, nu departe de start și sper să recuperez destul de repede ce am pierdut la showul urban”.
Martin Freinademetz (creatorul Red Bull Romaniacs): „Sunt fericit că după ce l-am rugat pe Andy Fazekas timp de cinci ani să nu mai facă prologul atât de înspăimântător, am reușit în sfârșit. Rezultatele arată că nu este o direcție rea, în special pentru concurenții de la clasele Iron și Bronze. Chiar și riderii de top care zburdă peste obstacole ca pe un traseu de motocros, par să nu se plângă prea mult.”
Andy Fazekas, Prolog Manager: „Anul acesta mi-am dorit să fac un traseu care să fie mai accesibil pentru riderii de la toate categoriile. Am vrut să îl fac mai fluent, dar riderii să fie totuși nevoiți să își folosească abilitațile tehnice și să ajungă fără accidentări la startul primei zile de off-road. Am creat un prolog mai distractiv și mult mai puțin înspăimântător!”
Ingredientele primei zile de off-road:
Prima parte a zilei de off-road cu numărul 1 va fi un adevărat botez hard enduro, mai puțin pentru riderii clasei Iron. Imediat dupa start, clasa Gold va avea de indurat secțiuni dificile și apoi va ajunge în zone precum „The Impossible” și „The Appetizer”. Apoi, până la punctul de service, secțiunile rapide vor alterna cu puncte precum „Pădurea Sherwood” și „124 Killer”.
Cei de la Silver vor avea parte de o încălzire dură în punctul numit: „Empty yourself”. Apoi până la punctul de service vor fi secțiuni rapide condimentate cu porțiuni care să le amintească ce înseamna enduro-ul extrem. Ziua va fi una frumoasă, dar dominată de secțiuni dure, unde uneori se vor intersecta cu cei de la Gold. Astfel de intersecții sunt în puncte clasice precum „600cc” sau „The Tuica trail”.
Clasa Bronze va avea destul de mult de muncă în zone foarte lungi și rapide. Clasa Iron va avea un traseu ușor până la punctul de service unde vor trebui să își dovedească abilitățile pe coborâri chiar în fața spectatorilor.
Dupa ziua de miercuri mai urmeaza încă alte trei zile de off-road, însă acesta este momentul în care se va lua pulsul luptei pentru podium.
Credit foto:
Predrag Vuckovic Red Bull Content Pool, Mihai Stetcu Red Bull Content Pool, Attila Szabo, Red Bull Content Pool.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER