Alonso vs Webber!** Verdictul pentru titlul mondial se amână
Alonso își trage respirația și după Marele Premiu al Braziliei,
penultimul al sezonului, disputat aseară. Spaniolul a terminat în
spatele celor doi piloți Red Bull, Webber și Vettel, dar este în
continuare favorit la titlu. Cel mai serios rival e Webber, care
însă are nevoie în principiu de o victorie în ultima etapă, la Abu
Dhabi.
Startul din Brazilia a adus o sarabandă de depășiri cât pentru
un sezon. Vettel n-a avut nicio problemă în a prelua șefia încă din
primul viraj, apoi Hulkenberg a trebuit să se recunoască mai încet
și decât Webber. Primele două poziții fiind rezolvate, spectacolul
s-a mutat ceva mai în spate, unde Alonso a trecut incredibil de
Hamilton și a urcat pe patru, pentru niște puncte care pot fi
decisive la titlu. Spaniolul s-a năpustit apoi asupra lui
Hulkenberg, iar gândul titlului mondial l-a făcut să urce până pe
trei după încă o depășire superbă, în turul al șaptelea. Momentul
de glorie al lui Hulkenberg s-a stins încet-încet, chiar dacă o
vreme i-a rezistat eroic lui Hamilton. Ordinea celor care contează
pentru titlu se formase: Vettel, Webber, Alonso, Hamilton.
În această situație, Alonso mai păstra opt puncte avans pentru
ultima cursă față de Webber. Iar dacă Vettel i-ar fi făcut cadou
coechipierului prima poziție și s-ar fi mulțumit el cu a doua,
Webber ar fi ajuns la doar un punct de Alonso! La Red Bull însă nu
există ordine de echipă, cel puțin nu pe față, sau Webber are
dreptate și doar el nu e favorizat sub nicio formă. Cert e că până
la sfârșitul cursei, careul de ași s-a menținut același, chiar dacă
pentru un scurt moment, în turul 54 cursa s-a reapropiat odată cu
intrarea safety-car-ului. Teoretic, cei patru mai au șanse la
titlu. Practic, Hamilton e ca și exclus, având nevoie de victorie
și clasarea celorlalte patru undeva în coadă la ultima cursă, în
Abu Dhabi, peste două săptămâni. Alonso este favorit în continuare,
fiindu-i necesar însă un loc doi pentru a fi sigur de victorie.
Singura certitudine deocamdată e că Red Bull e, matematic,
campioană la constructori.