Amenda pe care orice român cu autoturism o poate primi dacă nu e atent! Cum poți rămâne mai sărac cu aproape un salariu minim pe economie
Șoferii români pot rămâne mai săraci cu un salariu minim pe economie, dacă își pun la oglinda retrovizoare accesorii precum brăduți parfumați sau cruciulițe!
Accesoriile folosite de foarte mulți dintre șoferii români pot obtura vizibilitatea celui care se află la volan, iar din aceste considerente, Poliția Română a instituit o serie de sancțiuni foarte aspre.
Astfel, cei care nu se vor conforma vor fi pasibili de amendă, iar aceasta va fi una destul de usturătoare. Șoferii vor fi datori cu o sumă de până la 2900 de lei și vor primi și 6 puncte de penalizare pentru fapta comisă.
Șoferii români pot rămâne mai săraci cu un salariu minim pe economie, dacă își pun la oglinda retrovizoare accesorii precum brăduți parfumați sau cruciulițe!
Potrivit articolului 102, aliniatul 36 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni […] aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare”.
În trecut, Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române, a subliniat importanța respectării acestei legi și a transmis o recomandare către toți șoferii români.
„Recomandăm tuturor să nu monteze astfel de dispozitive sau de afişe care să estompeze vizibilitatea întrucât se pun în pericol atât pe ei, cât şi pe ceilalţi conducători auto”, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române, conform TVR.
Nici purtătorii de cuvânt ai IPJ Dolj nu au rămas indiferenți pe acest subiect, Cosmin Grădinaru confirmând, în trecut, sancțiunile usturătoare pe care le pot primi conducătorii auto din România.
„Aplicarea de afișe reclame înscrisuri, sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamruiel laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legală admisă sunt sacționați prin Codul Rutier cu amendă de până la 2900 de lei și 6 puncte de penalizare”, a spus, în urmă cu ceva timp, Cosmin Grădinaru, purtător de cuvânt IPJ Dolj.