Anunț de ultim moment cu privire la starea lui Schumacher: „Am închis acest capitol, după o lungă perioadă de tristețe”
Campionul de Formula 1, Michael Schumacher, va împlini în luna decembrie cinci ani de când a suferit accidentul de la ski, din cauza căruia a paralizat. Fostul său manager, Willi Weber, a vorbit despre situația în care se află marele pilot și a declarat că nu mai crede în revenirea acestuia.
În vârstă de 76 de ani, Willi Weber a făcut lumină și în cazul speculațiilor potrivit cărora, Schumacher ar fi fost mutat de familie în Mallorca, declarând ca „Michael nu ar fi vrut niciodată să locuiască acolo„.
Fostul manager al lui Schumacher a mai declarat și că „După o lungă perioadă de tristețe, am reușit să îi pun capăt. Am închis acest capitol.” Și a continuat cu: „Am avut cea mai bună perioadă împreună. Am stat alături 20 de ani, la bine și la greu.”
Michael Schumacher, septuplu campion mondial Formula 1, a suferit un accident în timp ce se afla la ski în Alpi. Nefericitul eveniment s-a petrecut în decembrie 2013.
Germanul a fost supus la două operații care i-au salvat viața, iar apoi a fost plasat într-o comă indusă din care s-a trezit mai târziu.
Alte informații noi despre starea de sănătate a campionului nu au mai fost divulgate, deoarece familia acestuia încearcă să-i respecte intimitatea.