Apeși BUTTON**ul și câștigi!
Jenson Button (foto) a obținut al doilea succes din tot atâtea posibile în ediția 2009 a Formulei 1. El a câștigat la Sepang, o cursă întreruptă de furtună!Â
Condiții vitrege pentru piloții și echipele care au participat ieri la Marele Premiu al Malaysiei. Adunați deasupra zonei în care se află circuitul de la Sepang, norii negri anunțau încă dinainte de start că furtuna se va abate din nou. În turul 20, s-a făcut „noapte“, iar în tribune s-au aprins luminile. Ploaia, în averse, a început să cadă. Bazați pe previziunile meteo, oamenii lui Ferrari au fost cei dintâi care au decis să schimbe pneurile de uscat cu cele de suprafață umedă, Raikkonen trecând pe la boxe în turul 18. Mișcarea nu s-a dovedit tocmai inspirată, finlandezul rulând câteva tururi până la dezlănțuirea potopului. Mai apoi, piloții au avut probleme atât cu vizibilitatea, cât și cu puhoiul de apă strâns pe circuit, monoposturile lor patinând în fiecare viraj.
Comisarii FIA au decis să întrerupă cursa în turul 34, mai cu seamă că puțin mai devreme Sebastian Vettel (Red Bull) a ieșit de pe pistă, abandonând. Ceea ce a condus la fluturarea drapelului roșu. Intrările la boxe, foarte numeroase în această cursă, au făcut ca atunci când cursa s-a întrerupt ierarhia să arate astfel în frunte: 1. Button (4 opriri), 2. Heidfeld (1), 3. Glock (2), 4. Trulli (4), 5. Barrichello (4), 6. Hamilton (2), 7. Rosberg (3), 8. Webber (3). Cum întrecerea nu s-a mai putut relua (cursa nu poate dura mai mult de două ore), ierarhia finală a fost cea existentă cu două tururi înainte de intrarea pe circuit a safety-car-ului. Potrivit articolului 6,5 din regulamentul sportiv al FIA, piloții au primit doar o parte din punctele cuvenite, nefiind parcurși cel puțin 75% din numărul de kilometri prevăzuți.
Â