Astra: Sports sau Tourer?

Ce ar putea determina un tânăr să poftească la Astra Sports
Tourer, noul model al celor de la Opel? Pentru cei fără familie
numeroasă, al căror scop e să „rupă” șoselele, mașina – deși arată
și se comportă mult mai fâșneț decât clasicele „break”-uri și chiar
față de rivalele sale actuale – rămâne prea mare. Pentru cei care
au deja copii și o casă de înghesuit chiar și în ieșirile de-o zi
la iarbă verde, parcă-parcă ar fi, totuși, prea mică. Și atunci?
Asta e provocarea producătorului german, care la începutul anului
viitor va ataca piața din România cu o compactă foarte bine
echilibrată și mult îmbunătățită, mai ales la detalii.

Opel are o țintă clară de public, așa cum au expus-o nemții
săptămâna trecută, la Istanbul, odată cu lansarea oficială pentru
Europa de Est a Astra Sports Tourer: tinerii capi de familie, în
căutarea unei mașini care să fie câte puțin (mai mult) din fiecare:
suficient de adolescentină și sprintenă, încât să nu-i facă de râs
pe șosea, dar și capabilă să le transporte familia în weekend ori
să care o cantitate mare de obiecte în timpul săptămânii.
Portbagajul are 500 de litri, iar dacă rabatezi scaunele de pe
rândul din spate, volumul crește la 1.550 de litri. Ușor sub
potențialul rivalilor, dar diferența se compensează la design și
confort, unde noul Opel e clar superior.

Una peste alta, grea misie pentru noul hatchback german.
Proiectanții și designerii de la Russelsheim s-au întrecut pe ei
înșiși și au scos un produs cool, chiar dacă struțo-cămilele n-au,
de obicei, viață lungă.

„Cârligele” de la
Opel

Break-ul de la Opel va fi lansat în România, la începutul anului
viitor, cu suficient de multe argumente, dar și câteva puncte
nevralgice. „La oferte relativ egale, de multe ori diferența se
face la feeling. Când cauți o mașină, detaliile pot fi cele care te
identifică, îți reflectă personalitatea. Uneori forma de la
exterior, alteori interiorul, alteori – pur și simplu mirosul
mașinii reprezintă acel «ceva»”, cugeta cu voce tare unul dintre
reprezentanții germanilor. La Astra Sports Tourer, această
filosofie se reflectă din plin, iar detaliile „cu cârlig” nu
lipsesc. Un habitaclu generos, în care pasagerii din spate sunt
marii favorizați, mici îmbunătățiri cum ar fi forma scaunelor,
menite să transforme într-o plăcere și misiunea șoferului.

Consum
mic, întreținere ieftină

Motorul de top pe motorină (deci și cel mai lacom) consumă puțin
peste 5 litri la 100 de kilometri, ceea ce înseamnă că, dacă faci
plinul, aproape că poți uita drumul la pompă. Deloc de neglijat,
întreținerea mașinii e, la Opel, printre cele mai ieftine, totul
grefat pe o fiabilitate clasic nemțească. Noul model n-a fost încă
testat EuroNCAP, dar versiunea hatchback, din care a derivat Sports
Tourer, a obținut anul trecut punctaj maxim: 5 stele.
Manevrabilitatea excelentă, vizibilitatea mult îmbunătățită față
de, spre exemplu, modelul precedent, Astra H, numeroasele
echipamente și posibilitatea aproape nelimitată de configurare a
modelului sunt tot atâtea atuuri.

„Sport”
și nu prea

Sunt și obiecții. Epitetul „Sports” din denumirea mașinii nu are
deplină acoperire, cu excepția a două modele Turbo. Portbagajul nu
e chiar atât de încăpător pe cât se laudă constructorii, dacă ne
gândim la bagajele unei familii cu copii plecate, să spunem,
într-un tur prin Europa.

Și ar mai fi eterna poveste în România: valoarea unui Opel, la
vânzare, scade destul de repede. Deși, în momentul de față,
constructorul german trimite pe piață niște produse de o calitate
excelentă, competitive (uneori, chiar superioare) din toate
punctele de vedere cu rivalii săi.

O
herghelie cam mică

Motoarele pe benzină de 1,4 litri/100 cai putere și 1,6
litri/115 cai putere sunt cam firave pentru misiunea cu care au
fost trimise de nemți în lume. Lucrurile stau mai bine la
versiunile superioare. Celelalte trei „benzinare”, motorul de 1,4
litri cu 120 și 140 de cai putere, dar și cel de 1,6 litri – 180
cai putere, sunt turbo. La Diesel, dotarea de bază e cea de 1,3
litri CDTI – 95 de cai putere. Între aceasta și cea de top (2,0
litri CDTI – 160 cai putere) mai sunt două variante intermediare:
1,7 litri CDTI de 110 și 125 cai putere.

18
mii de euro cu toate taxele incluse costă în
Germania versiunea de bază a noului Opel Astra Sports Tourer.
Prețurile în România n-au fost încă anunțate, dar nu vor diferi
prea mult

9,5
secunde sunt necesare pentru ca versiunea 2,0
litri CDTI de la Astra Sports Tourer să atingă 100 km/h, conform
specificațiilor tehnice

125 de
mii
de mașini model Astra Sports Tourer preconizează
nemții de la Opel că vor vinde din totalul actualei game

24 de
mii de euro
va costa, cu aproximație, versiunea de top a
noului Opel Astra Sports Tourer – varianta CDTI de 2.0 litri și 160
de cai putere

Publicat: 19 11. 2010, 09:18
Actualizat: 19 11. 2010, 09:26