Atac deliberat în Formula 1
Despărțit de celălalt pretendent la titlul mondial de numai cinci puncte, Lewis Hamilton (McLaren, foto, în dreapta) a cedat nervos. Britanicul l-a acuzat pe Massa de comportament nesportiv. Pentru Hamilton cursa din Japonia a fost un fiasco, locul 12 ocupat la final fiind unul modest, în condițiile în care a plecat din pole-position. Supărat, el și-a vărsat nervii pe principalul său rival în lupta pentru titlu, acuzându-l că a provocat incidentul din turul 2, cel care l-a trimis în coada plutonului. „Am luat virajul normal, iar el a intrat într-un mod foarte agresiv. A fost un atac deliberat”, a declarat Hamilton. Arătat cu degetul, Massa s-a apărat: „Nu am provocat cu voie acea situație. Nu pot să cred că a văzut așa ceva”, a mărturisit brazilianul.
De parcă lupta pentru titlu n-ar fi fost oricum încinsă, în ea și-a anunțat implicarea și fostul dublu campion mondial, Fernando Alonso. Victorios în ultimele două curse ale sezonului (Singapore și Japonia), ibericul a precizat că, dacă va fi posibil, îl va ajuta pe Felipe Massa. Interogat asupra penalizării (trecere pe la boxe) care i-a fost aplicată lui Hamilton, pe circuitul Muntele Fuji, pilotul lui Renault a răspuns sec în conferința de presă de după cursă: „Sunt de acord cu ea”. Apoi, Alonso i-ar fi mărturisit unui ziarist: „Nu știu ce a făcut, însă e un lucru bun că a fost pedepsit în acest fel”.