Atentat la „Marele Circ”!

Bahrainul a luat exemplul Egiptului, fiind în plină revoluție!
Situația ten­sionată care a cuprins țara, măcinată de proteste
antiguvernamentale, l-a determinat pe șeful Formulei 1, Bernie
Ecclestone, să ia în calcul chiar amânarea cursei planificate pe 13
martie. Debutul noului sezon al „Marelui Circ” stă sub semnul
incertitudinii.
Cu mai puțin de trei săptămâni înaintea primei etape a „Marelui
Circ”, programată la Bahrain, în weekend-ul 11-13 martie, capitala
țării din Orientul Mijlociu este zguduită de scene violente. Mii de
oameni s-au adunat în ultimele zile pe străzile din Manama pentru a
protesta împotriva conducerii autoritare a statutului), cerând
demisia primului ministru, șeicul Khalifa bin Salman al-Khalifa, la
putere din 1971! Deși situația este atent monitorizată de
organizatorii cursei care ar urma să aibă loc pe circuitul de la
Sakhir, aflat la 20 de kilometri de Manama, Bernie Ecclestone ia în
calcul toate posibilitățile. „Dacă situația nu se
liniștește până miercuri (n.r. – 2 martie), cred că trebuie să
anulăm cursa. Pericolul e evident, nu? Dacă oamenii ar vrea să
agite spiritele și să atragă atenția întregii lumi, ar intra pe
pistă la startul cursei”
, a declarat el.

Focuri de
armă în Manama

Instabilitatea politică și-a pus deja amprenta asupra
com­­petițiilor sportive, etapa se­cundă a Seriei Grand Prix 2
Asia, programată la Sakhir, fiind anulată. Echipele din „Marele
Circ” ar trebui să ajungă în
Bahrain cu o săptămână înaintea cursei oficiale, pentru a susține o
ultimă sesiune oficială de teste înainte de începerea
sezonului.
Asigurarea securității pentru un personal atât de numeros pare o
misiune imposibilă în condițiile în care acum, în Piața Pearl din
centrul orașului Manama, locul de confruntare al protestanților cu
forțele de ordine, focurile de armă, gazele lacrimogene și zecile
de blindate fac parte din decorul cotidian.

Bahrain este un mic
stat din Golful Persic cu majoritate șiită, dar condus de o
dinastie sunnită. Aici s-a organizat prima cursă de Formula 1 în
2004

Urmașii lui Mohamed,
învrăjbire de secole

Suniții și șiiții reprezintă două diviziuni ale Islamului care
urmează aceleași principii religioase. Diferențele pornesc însă de
la neînțelegerile privind succesorul Profetului Mohammes, care a
murit în 632, dar și de la natura conducerii politice a comunității
musulmane. Gruparea Suni a hotărât că descendentul lui Mohamed,
numit Calif, trebuie să fie un lider ales de comunitatea islamică,
alegându-și astfel primul Calif, pe Abu-Bakr, unul dintre cei mai
apropiați prieteni ai lui Mohamed. Gruparea Șia a decis că
descendentul trebuie să fie o persoană din familia și neamul lui
Mohamed, pentru ei acesta fiind Ali, verișorul și ginerele lui
Mohamed.

Publicat: 19 02. 2011, 14:58
Actualizat: 19 02. 2011, 14:59