Basta, Sebastian!** Vettel își continuă hegemonia în actualul sezon al F1

Sebastian Vettel (Red Bull Renault) își continuă hegemonia în actuala ediție a Formulei 1. Ieri, pe circuitul de la Monza, în etapa a 13-a a Marelui Circ, urmașul lui Michael Schumacher a obținut a opta victorie în 2011! Podiumul a fost completat de Jenson Button (Mercedes) și Fernando Alonso (Ferrari).

Adversarii se uită cu binoclul spre întâia treaptă a ierarhiei generale a F1, pentru că nimeni nu-l poate depăși pe Sebastian! Vettel poartă ADN de campion, iar Italia și întreaga Formula 1 fac reverențe în fața sa. Plecat pentru a zecea oară în acest sezon din pole-position, pilotul de la Red Bull a lăsat garda jos în Italia doar în debut. Suspans, final palpitant, nici vorbă! Până să se dezmeticească, germanul s-a văzut întrecut de Alonso, care a atacat înșelător prin dreapta la un prim viraj. Dar italianul Liuzzi a provocat o ambuscadă, cursa a fost neutralizată și trena a fost condusă pentru trei tururi de mașina de siguranță. Ofensiva lui Alonso s-a dovedit a fi doar o furtună într-un pahar cu apă, pentru că Vettel, în turul al șaselea, a declanșat taifunul.

L-a amenințat pe iberic prin exterior și rocada a survenit firesc. Dacă până la final liderul autoritar al campionatului a dus o cursă solitară, care i-a întărit poziția de dominator al Formulei 1, regalul din Monza a scos la rampă mai multe cadre spectaculoase. Webber s-a dus în fața televizorului după doar șase tururi, distrugându-și eleronul față la o ciocnire cu Massa, Schumacher și Hamilton s-au șicanat non-stop, spre deliciul asistenței, iar Button l-a presat pe Alonso până când pilotul de la Ferrari a cedat poziția secundă. Următoarea etapă va avea loc pe 25 septembrie, în Singapore.

Publicat: 12 09. 2011, 08:30
Actualizat: 12 09. 2011, 08:31