„Baza e bună”

Alain Prost e un tip haios, plin de viață, dezinvolt, cam de
1,60 m. Așa îl văd eu de la… aproape 2.00 m. Alain a vorbit pentru
emisiunea ProMotor și pentru ProSport, despre Duster, fotbal, sport
și România, imediat după ce cvadruplul campion mondial de F1 a
testat noul model Dacia Duster, cu care va concura în Trofeul
Andros.

Întâlnirea cu Dacia
Înaintea verii, anul
acesta, am avut un timp foarte scurt să construim mașina, cu motor
diferit. Este un model nou, prima oară testat, dar avem mult de
lucru pentru a deveni competitivi. Prima cursă va fi în decembrie,
următoarea în ianuarie, dar n-am niciun dubiu că vom participa și
anul viitor, cu dorința de a câștiga trofeul.

Impresii la primul test
Am fost mulțumit,
dar de dimineață nu prea am avut condiții. A fost cald, și în mod
normal trebuia să avem gheață și zăpadă. Este prima dată când rulez
așa pe munte, fără gheață. Acum încercăm să reglăm toate micile
probleme ale mașinii, o să ne ia ceva timp, dar baza este bună.
Avem nevoie de timp, ca să vedem unde ne aflăm în comparație cu
ceilalți competitori.

Dacia cu 350 CP
Este o mașină de
competiție, în viața de zi cu zi nu avem nevoie de atâția CP. Avem
nevoie doar de mașina potrivită pentru persoana potrivită. Avem
nevoie de șasiu, de confort, de siguranță și de spațiu. Motorul
este important, puterea lui, ca să poți să depășești alte mașini
când ai nevoie, consumul… Dar în competiție, improvizezi alte
caracteristici ale mașinii, puterea motorului nu este targhetul
principal.

Îi plac
Ronaldo și Anna Ivanovici

Echipa de fotbal favorită
După ce s-a
întâmplat cu naționala Franței, am fost foarte dezamăgit, pentru că
sunt sportiv, iar pentru mine onoarea este foarte importantă.
Vorbind despre fotbalul din Franța, sunt foarte atașat de
Saint-Etienne.

Fotbalistul preferat
Îmi place mult de Cristiano Ronaldo, e un foarte bun jucător.

Sportive frumoase
Cele mai atrăgătoare
cred că sunt atletele, au un corp frumos. Din tenis îmi place Anna
Kournikova sau parcă Ivanovici o cheamă, totuși…

Despre Nadia și Năstase
O cunosc pe Nadia Comăneci foarte bine, dar și pe Ilie Năstase,
suntem foarte buni prieteni. Pe Ilie l-am întâlnit ultima dată în
Paris, dar pe Nadia o întâlnesc la diferite evenimente sportive
prin toată Europa.

Publicat: 23 11. 2009, 09:19
Actualizat: 23 11. 2009, 09:22