Benoit Fortunato a câștigat prima ediție a Hard Enduro Piatra Neamț
Francezul Benoit Fortunato (foto), pilot ce activează în Campionatul Mondial de Enduro, a fost cel mai rapid pe traseul de hard-enduro creionat în munții Goșmanului. Podiumul clasei Experți a fost completat de Ervin Kovacks și Paul Harpă. Câștigătorul clasei Hobby este Mirel Pandrea, iar ocupanta locului doi de la categoria fete Iulia Conciu, o adolescentă de doar 12 ani.
Membrii Clubului Zen World Extreme au rămas impresionați de frumusețile traseelor din zona Piatra Neamț și au decis să popularizeze zona în rândul enduriștilor. Astfel, 99 de rideri atât din România, cât și din Franța, Olanda și Germania au făcut cunoștință cu munții Goșmanului și au luat un prim contact cu piatra din județul Neamț. În funcție de abilitățile lor și condițiile tehnice ale motocicletelor, riderii s-au împărțit în două categorii Experți (cel mai dificil traseu din concurs) și Hobby, fetele având traseu comun cu aceștia din urmă.
Pe 16 septembrie, cartierul general al H.E.P.N din Complexul Ștrand situat în Piatra Neamț a început să prindă contur, iar la miezul nopții de vineri spre sâmbătă aproape toate motocicletele erau în parcul închis. După ce li s-a explicat ce marcaj trebuie să urmărească, cei 99 de temerari, printre care s-a aflat și un localnic cu o motocicletă produsă la începutul anilor `80, au pornit pe traseul ce a măsurat aproximativ 70 de km. Cel mai rapid la clasa Experți a fost Benoit Fortunato care a ajuns la finiș după 1 h 56 min. Francezul și-a menținut poziția de lider și în a doua zi când traseul a fost mai lung și cu porțiuni mult mai dificile și a intrat în istoria competiției drept primul rider care câștigă Hard Enduro Piatra Neamț.
Benzi de marcaj furate
Ervin Kovacks, triplu campion al României la enduro, a terminat hard-enduro-ul din Moldova, pe locul doi după ce din pricina vitezei de rulare în prima zi nu a văzut marcajele și a pierdut mult timp până la revenirea pe traseu. Paul Harpă de la Moto Club Haita din Deva a terminat pe locul trei profitând și de problemele tehnice avute în ziua a doua de Paul Frățilă. Lucian Neaga, unul dintre favoriții la top cinci, a abandonat încă din prima zi din pricina unei accidentări la genunchiul stâng, așa că lupta a rămas una între Rienk Tunistra, Daniel Conopan, Laszlo Olah și Krisztian Nagy. Olandezul care în viața de zi cu zi este track manager la Red Bull Romaniacs, fiind unul dintre cei care lucrează la traseele celui mai dificil raliu hard-enduro din lume, a căzut la fel ca și Daniel Conopan în capcana unor localnici și a pierdut foarte mult timp încercând să reintre în traseu. În prima zi a cupei, pe o porțiune din traseu, chiar în timp ce riderii se aflau în concurs, s-au furat marcajele. Cu alte cuvinte, primii piloți au mers pe marcaje, în timp ce următorii au fost nevoiți să piardă minute bune prin pădure încercând să găsească traseul după ce au fost furate benzile din copaci.
La 12 ani, locul 2 la enduro
La clasa Hobby, s-a impus Mirel Pandrea, un rider care în condiții normale ar fi putut să concureze fără probleme pe traseul mult mai dificil al celor de la Experți. Brașoveanul a fost urmat de Josza Norbert și Ovidiu Pavel.
Publicul nemțean a rămas surprins de eveniment, însă când au văzut că nu doar bărbații pot face urcări pe care în mod normal cu greu le parcurgi la picior, ci și femeile și mai ales o adolescentă de doar 12 ani, a devenit fan al acestui sport. Tânăra care a venit să ia un prim contact cu traseele din munții Goșmanului se numește Iulia Conciu, este din Sinaia și alături de tatăl său a parcurs traseul de la clasa Hobby dovedind că îi calcă pe urme mult mai experimentatei Adriana Neaga, câștigătoarea clasei Fete.
Hard Enduro Piatra Neamț s-a dovedit un experiment reușit, iar în urma reacțiilor primite din partea concurenților organizatorii au decis să continue proiectul și în 2012.