Bogdan Marișca, din nou campion național. Echipajul Marișca – Poenaru a câștigat titlul în Campionatul Național de Raliuri 2017
Raliul Sibiului 2017 a lămurit pentru piloți și pentru fanii rally din România ceea ce Raliul Iașului nu a reușit. Astfel, la capătul unui sezon spectaculos, Bogdan Marișca a câștigat pentru a doua oară în carieră titlul de campiona național al României, performanță care vine la 12 ani după precedenta. Alături de navigatorul Carmen Poenaru, Marișca s-a impus în clasamentul final în fața rivalului său Dan Gîrtofan.
„Le mulțumesc celor care au fost lângă noi – parteneri, familie, echipă, prieteni, fani. Am muncit pentru asta, dar am avut și noroc și este o mare împlinire după titlul ratat în 2007. A fost un raliu în care nu m-a interesat viteza, ci am dorit să ajungem cum trebuie la final, pentru că a avut o încărcătură deosebită. Am tras tot sezonul pentru acest rezultat și suntem foarte mulțumiți de tot ceea ce am obținut. Ne bucurăm că acest ultim raliu a adus și titlul în clasamentul pe echipe, iar proiectul Napoca Rally Academy merge mai departe”, a spus pilotul Napoca Rally Academy la finalul Raliului Sibiului.