BREAKING NEWS | Valentino Rossi a suferit un accident și a fost internat de urgență într-un spital din Rimini. Yamaha vine cu primele lămuriri

UPDATE: Echipa Yamaha a venit cu primele lămuriri după accidentul în care a fost implicat Valentino Rossi. Potrivit team-ului japonez, pilotul italian de 38 de ani se află în recuperare după un accident suferit la un antrenament de motocross care a avut loc joi seară. Rossi a fost transportat de urgență la spital pentru investigații, însă medicii nu au descoperit decât traume toracice și abdominale ușoare. Mai mult, se arată în comunicatul Yamaha, nu au fost depistate răni grave și nici nu există fracturi ale oaselor. Rossi urmează să fie supus unei noi serii de investigații azi, vineri, la ora prânzului.

ȘTIREA INIȚIALĂ‚:

Zile dificil de gestionat pentru iubitorii motociclismului viteză. După tragica veste a decesului americanului Nicky Hayden, pilot care s-a stins din viață după ce a fost lovit de o mașină în timpul unui antrenament pe bicicletă, fanii MotoGP stau cu sufletul la gură după alte vești proaste ce vin din Italia. Valentino Rossi a suferit un accident serios în timpul unui antrenament de motocross, susține publicația GPOne. Se pare că pilotul italian de 38 de ani ar fi suferit traume abdominale și toracice și a fost transportat la camera de urgență a spitalului din Rimini, acolo unde este ținut sub observație.

Nu se cunosc deocamdată mai multe detalii cu privire la gravitatea traumelor suferite de Valentino Rossi, sursa citată menționând faptul că doctorii îl suspectează de fracturi ale coastelor, dar și de o posibilă accidentare serioasă la umăr. Mai mult, publicații locale au scris faptul că Rossi a fost examinat și pentru traume la nivelul capului. Pilotul va fi supus vineri dimineață mai multor investigații pentru a se stabili cu exactitate diagnosticul.

Publicat: 26 05. 2017, 08:16
Actualizat: 26 05. 2017, 08:17