Bucharest City Challenge e unic în lume
Managerul Hartmut Beyer spune despre circuitul stradal de la noi că e unic în lume. Ediția cu numărul 2 a Bucharest City Challenge poate fi socotită un succes atât din punct de vedere sportiv, cât și organizatoric. A spus-o managerul Hartmut Beyer, cel care în 2007 a avut curajul să aducă o etapă FIA GT în România.
Bucureștiul are câteva atuuri pentru a găzdui întreceri automobilistice de top și pe viitor:
1. Cu toate că vremea a fost caniculară, iar duminică întrecerile din FIA GT s-au desfășurat la concurență cu etapa de Formula 1 de la Valencia, în tribune s-au aflat circa 25.000 de spectatori (45.000 în tot week-end-ul).
2. Circuitul stradal, unul dintre puținele din Europa, se află într-o zonă dominată de Palatul Parlamentului, a doua clădire din lume ca mărime după Pentagon. În ciuda unor probleme ridicate de unele guri de canal, pista de rulare a rezistat șocului provocat de trecerea bolizilor. De asemenea, în jurul circuitului nu se află multe clădiri locuibile, riscul de a-i deranja pe locatari fiind redus.
3. Spre deosebire de anul trecut (mai), când a plouat, acum vremea a fost însorită. Este adevărat, căldura i-a deranjat pe piloți, însă luna august a fost aleasă pentru că acum mulți bucureșteni, ca de altfel și parlamentarii, sunt în vacanță. Cum și traficul este mai mic, ambuteiajele provocate de amenajarea circuitului au fost și ele mai rare.
4. În program a fost inclusă și o competiție monomarcă, una rezervată modelelor sport Dacia Logan. Majoritatea piloților înscriși au fost autohtoni, cursele fiind câștigate de Gabriel Țiura, respectiv de Andrei Tentean. La start s-au aliniat și vedetele Pro Cabral, George Vintilă și Roxana Ciuhulescu, precum și câștigătorii concursului organizat pe site-ul ProSport, Carmen Poenaru și Valentin Lungu.
Turneu asemănător cu al Celor 4 Trambuline
La finalul Bucharest City Challenge, managerul Hartmut Beyer a anunțat că se gândește la organizarea unei serii de curse GT pe circuite stradale în această parte a Europei, ceva de genul Turneului celor 4 Trambuline de la sărituri cu schiurile. S-au purtat deja discuții în acest sens cu reprezentanții unor orașe din Turcia și din Bulgaria, acestea putând să se alăture curând Bucureștiului.
Înaintea curselor, bolizii au fost flancați de femei frumoase
Mașinile Dacia Logan au rezistat solicitărilor de pe circuit
Cabral a terminat pe 13, respectiv pe 9 în Cupa Dacia Logan
Â
Â
Â
Â
Â