Button: „A fi foarte frumos să câștig prima cursă din 2013!” Britanicul celor de la McLaren este foarte încrezător în propriile forțe
Pilotul celor de la McLaren Jenson Button așteaptă cu mare nerăbdare debutul noului sezon de Formula 1.
După trei sezoane mai mult sau mai puțin plăcute Jenson Button a fost nevoit să își ia adio de la compatriotul Lewis Hamilton, acesta plecând la echipa Mercedes. Deși trupa McLaren a pierdut la finalul sezonului trecut poate unul dintre cei mai buni piloți pe care ia avut aceasta nu a stat prea mult pe gânduri și i-a găsit deja înlocuitor fostului campion mondial. Locul britanicului fiind luat de mai tânărul Sergio Perez, mexicanul în vârstă de 22 ani venind de la echipa Sauber.
„Am avut trei ani minunați alături de Lewis, dar în Formula 1 nimic nu rămâne la fel oamenii mai și pleacă, nu stau în același loc. Va fi foarte interesant să am un nou coleg, sunt bucuros că va fi „Checo”. L-am văzut cu toții anul trecut cât de capabil este și cred că este o mutare foarte reușită din partea echipei.” a declarat acesta pentru site-ul echipei McLaren
Britanicul în vârstă de 32 ani a avut un final de sezon destul de bun el reușind să se impună în ultima etapă la Interlagos. În MP al Braziliei Button a reușit să treacă de duo-ul celor de la Ferrari Fernando Alonso – Felipe Massa.
„Am avut o cursă foarte grea la Sao Paolo, vremea a fost foarte schimbătoare și nu am putut să mă relaxez niciodată, dar a fost fantastic că am reușit să mă impun până la urmă. Mă bucur că am avut un final de sezon foarte bun alături de cei de la McLaren. Am câștigat ultima cursă din 2012 și ar fi frumos să câștig și prima cursă din 2013.”
Noul sezon este departe de a fi început, însă emoțiile încep să își facă deja prezența. Deși nu mai este de mult timp un copil rebel Button tot mai simte presiunea noului sezon de Formula 1.
„Sunt foarte nerăbdător, nu mi-am pierdut niciodată entuziasmul, ba chiar anticipez un sezon bun. Testarea noului monopost este mereu o aventură pentru mine deoarece este procedură foarte complicată”
Articol scris de Adrian Eugen