C Class a fost desemnată mașina anului 2015, în cadrul Salonului Internațional Auto la New York. Caravanele Mercedes-Benz au stârnit admirația la Craiova și Târgu Jiu

Redactor:
Andru Nenciu
C Class a fost desemnată mașina anului 2015, în cadrul Salonului Internațional Auto la New York. Caravanele Mercedes-Benz au stârnit admirația la Craiova și Târgu Jiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Compania Auto Schunn, dealer Mercedes Benz în Arad, Deva și Suceava, a avut un sfârșit de săptămână plin, sub semnul proiectelor. Astfel, a fost organizată caravana Mercedes-Benz, prezentă la Craiova în perioada 22-26 aprilie și la Târgu Jiu pe 26 aprilie.

Cu acest prilej au fost expuse numeroase modele ale firmei germane, printre care și cele trei premiate la Salonul Auto de la New York, respectiv Mercedes AMG GT (cel performant automobil al anului), Mercedes C Classe (mașina anului 2015) și Mercedes S Class Coupe (cea mai luxoasă mașină la nivel mondial). Oamenii s-au arătat foarte interesați să vadă mașinile și încântați să le observe mai ales pe cele care au primit distincții. 

Totodată, Auto Schunn a primit vizita elevilor de clasa a XII-a de la Liceul Economic din Arad, parte din programul „O carieră pentru viața ta”, care le aduce în atenție posibilitățile avute în vederea modelării unei cariere profesionale. Cei prezenți la Auto Schunn au avut parte de o zi interactivă, au vizitat showroom-ul, au văzut cum arată service-ul și le-a fost prezentată istoria firmei Mercedes-Benz, câțiva arătându-se încântați de posibilitatea unei meserii un domeniul auto.

La începutul lunii aprilie, Mercedes-Benz C Class a fost desemnată mașina anului 2015, în cadrul Salonului Internațional Auto la New York, categorie la care a avut un duel cu 24 dintre cele mai bune vehicule din lume. Totodată, alte două modele de mașini ale firmei nemțești au mai primit distincții: Mercedes-Benz S-Class Coupe a fost aleasă cea mai luxoasă mașină, în vreme ce Mercedes-Benz AMG GT a fost considerat cel mai performant automobil.Cele 12 luni de așteptare au meritat pentru Mercedes Benz, premiată în trei rânduri, pentru însușirile care au făcut-o celebră în cele nouă decenii de existență.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Medicii Papei Francisc s-au gândit să întrerupă tratamentul pentru a-i permite să moară în pace
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Meteorologii Accuweather anunță o lună aprilie cum n-a mai fost, în București. Cum va fi vremea de Paște
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat. Nu am știut că...”
Ce se întâmplă cu David Pușcaș după declarațiile Luminiței Anghel? Mărturisirea sfâșietoare făcută de fiul adoptiv al artistei: „Sunt devastat.…
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Cum l-au numit turcii pe George Pușcaș după 7 luni petrecute la Bodrum
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
Surpriză uriaşă! Billel Omrani joacă la altă echipă din România, după ce a plecat de la Poli Iaşi
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid:
BREAKING | 6 milioane de euro dintr-un foc. Şucu a făcut o mega-investiţie la Rapid: "De când am venit, am…
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru adulți
Soția lui Daniel Pancu, imagini incendiare! Andra Teodorescu s-a pozat la fel ca-n tinerețe, când făcea furori în revistele pentru…
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
BANCUL ZILEI. Un tip din Vaslui către iubita lui: – Am ceva super pentru diseară!
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil.
Satul în care de doi ani nu s-a mai născut nicun copil. "Suntem noi, ăștia de 75 de ani"
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
ALIMENTUL pe care toată lumea trebuie să-l mănânce ZILNIC
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns să aibă după ce a rămas fără întreaga avere
Mi-au maltratat copiii, mi-au luat totul! Fostul coleg milionar al lui Gică Hagi trăieşte o dramă! Ce meserie a ajuns…
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
N-a scăpat nici Pescobar! Ce i-a spus Piedone, după ce a mers în locațiile lui
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
Dezvăluire șoc despre Băsescu. A mărturisit abia după ani de zile: M-am îndrăgostit de el
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în avion! Nu i-a venit să creadă ce vede când s-a uitat pe geam
„Chipul ei” Semnul divin pe care Igor Cuciuc l-a primit de la fiica sa moartă, chiar când se afla în…
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Antonia, anunț trist după 13 ani de relație cu Alex Velea: 'Nu mai pot'
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Harta oficială a drumurilor pe care se vor monta 400 de radare fixe. Anunțul făcut de CNAIR
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
Moment istoric la Chefi la cuțite, în această seară: toți cei patru Chefi oferă cuțitele de aur după o jurizare
×