Caii putere se duelează la Național Arena. Care sunt românii care luptă pentru titlul de campion
Peste 50 de piloți din toată Europa vor veni săptămâna viitoare la București pentru a lua parte la etapa finală a Campionatului Național de Drift, care va avea loc în perioada 11-12 octombrie în jurul Arenei Naționale din Capitală. Doi români se află în luptă directă pentru titlul de campion al sezonului 2019.
Înaintea acestei runde, clasamentul este dominat de suceveanul Răzvan Frățianu, cu 269 de puncte, urmat de bulgarul Ivan Ivanov, cu 260 de puncte, și de Sorin Ene, cu 258 de puncte.
Cu o victorie și un loc secund în actuala ediție de campionat, Frățianu a ratat la mustață, runda trecută, șansa de a-și asigura matematic titlul pentru a doua oară în carieră, după performanța din 2011.
Dacă Ivanov este un sportiv din noua generație, anul trecut câștigând titlul la Semi Pro, în schimb, Ene este unul dintre rivalii din totdeauna ai lui Frățianu. În 2015, Ene a obținut la rândul său titlul de campion.
De data aceasta, misiunea pentru prima poziție va fi una extrem de dificilă. Piloți de top de pe întreg continentul vor fi prezenți, runda fiind organizată la comun cu Campionatul Ungar, dar și parte dintr-un proiect pilot pentru Campionatul Europei Centrale.
Astfel, campionul din 2017 al Europei, Marko Zakouril, triplul campion al Ucrainei, Dmitryi Ilyuk, celebrii frați Kremets și polonezul Banowicz sunt printre cei care vor să ofere un spectacol incendiar în Capitală.
Runda va avea loc vineri (11 octombrie) – sâmbătă (12 octombrie) în jurul Național Arena, iar pe lângă battle-uri, fanii vor avea ocazia să trăiască experiența driftului din dreapta favoriților lor, să câștige premii în zona Monster, dar vor avea la dispoziție și o zonă de mâncare cu preparate internaționale. Accesul este gratuit în ambele zile.