Carlos Sainz, victorios în etapa a IV-a a Raliului Dakar

Pilotul spaniol al echipei Volkswagen, Carlos Sainz, a câștigat,
miercuri, etapa a patra la Raliul Dakar, clasa auto, disputată
între localitățile Jujuy (Argentina) și Calama (Chile), depășindu-l
cu 50 de secunde pe coechipierul său, Nasser Al-Attiyah (Qatar),
informează AFP.

Pe poziția a treia s-a clasat francezul Stephane Peterhansel
(BMW), cu o întârziere de un minut și 22 de secunde. În clasamentul
general conduce Sainz, urmat de Al Attiyah la patru minute și 22 de
secunde, și de Peterhansel, la cinci minute și 41 de secunde.

MEDIAFAX

Publicat: 06 01. 2011, 10:35
Actualizat: 06 01. 2011, 10:36