Cauzele incidentelor de la Silverstone: pneuri montate incorect și presiune prea scăzută

Cauzele incidentelor de la Silverstone: pneuri montate incorect și presiune prea scăzută
  • Publicat:
  • Actualizat:

Montarea incorectă a pneurilor și folosire unei presiuni prea mici s-au numărat printre cauzele exploziilor cauciucurilor stânga-spate ale monoposturilor Mercedes, Ferrari, Toro Rosso și McLaren, la MP al Marii Britanii, se arată în raportul Pirelli cu privire la incidentele de la Silverstone.

Producătorul italian susține, într-un comunicat dat publicității miercuri, că pneurile spate au fost montate invers pe monoposturile care au avut probleme, „cu alte cuvinte, pneul pentru dreapta fiind montat pe roata din stânga și invers”.

„Pneurile furnizate anul acesta au o structura asimetrică, ceea ce înseamnă că nu sunt interschimbabile. Flancurile laterale sunt astfel construite încât să poată absorbi încărcarea specifică ce apasă pe interiorul și exteriorul pneului. Astfel că inversarea pneurilor afecteză direct modul în care lucrează acestea. În mod particular flancul exterior este construit să reziste încărcărilor mari generate pe virajele de mare viteză, cum sunt cele de la Silverstone, cu schimbările rapide de bandă stânga-dreapta și unele vibratoare care sunt foarte agresive. Presiunea în pneuri a fost excesiv de scăzută sau în orice caz mai scăzută decât cea indicată de Pirelli. Presiunea mică în pneuri înseamnă ca pneul suferă un stres mai mare în condiții de lucru”, se arată în comunicatul Pirelli.

Unghiurile de cădere extreme și vibratoarele agresive în virajele rapide, cum a fost cazul în cel cu numărul 4 de la Silverstone, care a fost scena celor mai multe explozii, au afectat de asemenea pneul stânga-spate, se mai precizează în comunicatul citat.

Pirelli subliniază că gama de pneuri 2013 nu pune în pericol siguranța pilotului sub nicio formă daca este utilizată corect și că aceste cauciucuri întrunesc toate standardele de siguranță cerute de FIA.

La Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, care va avea loc începând de vineri, vor fi folosite pneuri spate cu o structura din kevlar, care înlocuiește actuala structură de oțel.

„Având în vedere însă că aceste pneuri au de asemenea o structură asimetrică, va fi interzisă interschimbarea lor. Pneurile față vor rămâne însă neschimbate”, anunță Pirelli.

Începând cu Marele Premiu al Ungariei, va fi introdusă o noua gamă de pneuri, cu structură simetrică. Noile cauciucuri vor combina caracteristicile penurilor din 2012 cu performanța celor din 2013.

Pneurile stânga-spate de pe patru monoposturi de la patru echipe au explodat spectaculos în timpul cursei de la Silverstone, în momente în care piloții rulau la viteze de peste 200 de kilometri pe oră. Pe lângă aceste explozii, cel puțin alte două mașini au fost chemate de urgență la boxe din cauza unor înțepături și tăieturi apărute în cauciucuri.

Prima victimă a fost britanicul Lewis Hamilton, plecat din pole-position, căruia i-a explodat cauciucul în turul 8, când se afla la conducerea cursei. Hamilton a fost „urmat” de Felipe Massa, în turul 10. Cauciucul din aceeași poziție, stânga-spate, s-a dezintegrat în momentul în care brazilianul de la Ferrari conducea pe un viraj rapid. Massa a pierdut controlul monopostului și a ieșit în decor. La cinci tururi după explozia cauciucului lui Massa, a urmat același tip de incident la monopostul Toro Rosso pilotat de francezul Jean Eric-Vergne.

Poate cea mai pericoloasă explozie s-a produs în turul 47, la pneul stânga-spate al monopostului McLaren-Mercedes condus de Sergio Perez. În spatele mexicanului se afla Fernando Alonso de la Ferrari, iar spaniolul a ratat de puțin contactul cu o bucată de pneu, care, ținând cont de viteza la care se rula și de faptul că era vorba de cauciuc armat cu metal, putea produce o tragedie.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma acestor accidente.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×