Căzătură teribilă pentru Lorenzo! Placa de titan implantată în umăr s-a îndoit

Spaniolul Jorge Lorenzo, care a căzut, vineri, în timpul celei de-a doua sesiuni de antrenamente libere la Grand Prix-ul de MotoGP al Germaniei, de la Sachsenring, nu va mai evolua în acest weekend și urmează să fie operat din nou la clavicula stângă.

„Am decis să mă întorc acasă pentru a mă recupera. Mă voi opera pentru că placa de titan din claviculă s-a îndoit în timpul căzăturii. Voi încerca să mă recuperez și să revin cât mai repede posibil„, a declarat Lorenzo, într-un comunicat al Yamaha.

Yamaha a confirmat retragerea lui Lorenzo de la Grand Prix-ul Germaniei.

Campionul mondial en-titre și-a fracturat clavicula în urmă cu două săptămâni, la Assen (Olanda), iar vineri a căzut tot pe partea afectată. El urmează să fie supus cât mai curând unei noi operații, conform medicilor, citați de site-ul cursei.

Potrivit jurnaliștilor spanioli, Lorenzo va fi operat sâmbătă la Barcelona, de medicul Joaquin Rodriguez.

Placa de titan care a fost plasată pentru a susține clavicula a fost sucită, ceea ce provoacă o durere puternică, susține medicul cursei, Enric Caceres. În schimb, cele opt șuruburi care fixează această placă pe os nu s-au mișcat.

Lorenzo, care a căzut la ieșirea din virajul 10, a fost dus la clinica mobilă, unde au fost efectuate mai multe radiografii, care au arătat că placa de titan a fost afectată.

Jorge Lorenzo, 26 de ani, a ocupat locul cinci la Grand Prix-ul Olandei, din 29 iunie, la 36 de ore după ce a fost operat de fractură la clavicula stângă. El a evoluat fără a avea acordul medicilor.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 12 07. 2013, 19:50
Actualizat: 12 07. 2013, 19:51