Circuitul Monte Carlo analizat de un profesionist al volanului
Anacronic, inadaptat
cerințelor de astăzi, traseul de la Monaco are farmecul său unic.
Deși considerat periculos, piloții îndrăgesc acest circuit, oricare
dintr ei ar da orice alt GP pentru a se încorona, măcar o dată în
viață, câștigători ai unei probe istorice. Fără Monte Carlo,
Formula 1 nu ar mai fi ea însăși. Pur și simplu, și-ar pierde
inocența. Este un veritabil cult, un fel de pelerinaj al fanilor
care îi sufocă pe driveri cu dragostea lor fanatică. Pe urmă, mai
este și geografia, dar nu vom insista neapărat asupra acestui
subiect. Un spectactol unic al celor 750 CP, un zgomot de fond
asurzitor și o cursă nebună pe străduțele orășelului cu o
arhitectură tipic italienească. Oricum, monștrii supersofisticați
ai Formulei 1 au probleme mari aici, media orară nu depășește 150
km/oră, iar anumite viraje se negociază cu mai puțin de 50
km/oră.
Elvețianul de la Toro Rosso este perfect neutru, pe cât de obiectiv
poate fi unul care este încă supărat după accidentul de la
Shanghai. „Da, îmi place ‘șarpele’ imens de la Monte-Carlo, mi-aș
da un an din viață pentru o victorie aici, dar din punct de vedere
psihic, cursa este o adevărată probă de foc. Trebuie să ai nervii
tari”, spune Buemi. Invitat de presa din țara sa, Sebastien a
acceptat să facă o disecție a ceea ce înseamnă traseul și cum
trebuie el abordat de către un meseriaș adevărat. Deci,
motor!
Șicana
Sainte-Devote
„Linia de plecare este destul de lungă, drept pentru care sosești
aproape imediat la șicană și trebuie s-o abordezi după o rețetă
bine studiată. Dacă frânezi doar o fracțiune de secundă prea
târziu, se cheamă că ai venit degeaba până acolo. End of story!
Dimpotrivă, trebuie să muți acea fracțiune de secundă chiar un pic
mai aproape de subconștient, trebuie să apeși pedala un pic mai
devreme pentru a putea imediat reaccelera și a urca panta. Aceasta,
lungă fiind, trebuie urcată cu maximum de viteză. Deci, trebuie
doar să muști un pic frâna, în niciun caz să nu apeși prea brusc,
altfel riști ca roțile din față să se blocheze. Oricum, trebuie
folosită toată lățimea pistei, în momentul frânării să fii cât mai
la stânga, chiar să ștergi marginea și, ținând roțile drept,
deoarece atunci când frânezi fiind în curbă pe un caldarâm cu o
aderență extrem de aproximativă
atunci când brachezi, este faptul de a atinge lejer bordura pe
interiorul acesteia, pe urmă să bagi accelerația la greu cât mai
curând posibil și, atingând placa de protecție să te desprinzi
brusc atacând mijlocul șoselei. Este momentul în care atingi
bordura cu pneurile, dar deja este acceptabil. Ești încă în
cursă!
Urcușul de pe Bd
Ostende
Aici urci în zig-zag, ceea ce nu este deloc simplu, pentru ca
peisajul îți defilează mult prea rapid prin fața ochilor. Habar
n-ai ce se petrece în jurul tău, deoarece ești undeva prea jos. Iar
în momentul în care atingi vârful pantei, trebuie să frânezi exact
în capătul cocoașei pentru a putea vira la stânga pe strada
Massenet. Acesta este un loc extrem de critic, vizibilitatea este
foarte redusă și trebuie să frânezi și să virezi simultan la
stânga. Mașina are un moment în care ar vrea să te tragă înapoi, pe
urmă roata din dreapta are tendința de a refuza să se mai
învârtească, trebuie să ții volanul perfect drept pentru o
fracțiune de secundă, pentru că dacă ajungi în vârful cocoașei
altfel decât perfect drept și cu piciorul pe frână, ți-ai făcut
rost garantat de un tete-a-queue.
Curba
Massenet
Un viraj foarte lung care trebuie negociat în doi timpi, aproape ca
și cum ar fi vorba nu de unul singur, ci de două viraje
consecutive. Trebuie mai întâi să atingi un pic bordura pe
interiorul ei pentru a ști exact unde ești și de unde pleci, pe
urmă te îndepărtezi către mijloc preț de un metru, dar ulterior
revii la coardă, tot lângă bordură, dar nu o mai atingi cu roata,
ci te ghidezi după panourile de reclamă care trebuie să fie la un
lat de palmă de mașină. Dacă nu procedezi în felul acesta, n-o să
ataci cum trebuie linia dreaptă de lângă Cazinou. Și nu uitați un
lucru fundamental, la Monco nu există decât o singură traiectorie,
dacă ieși de pe ea pierzi până și umbra de aderență de care te-ai
bucurat până atunci și te duci aiurea în decor.
Virajul de la
Cazino
O semicurbă care urcă, pe urmă coboară brusc. Ai tendința de a
pierde controlul botului mașinii și chiar trebuie să fii foarte
atent atunci când forțezi nota la ieșirea din viraj. Aici e chiar o
cocoașă imensă (este vorba despre vârful pantei, acolo unde este
vizibilitate zero; termenul este împrumutat din jargonul feroviar,
mai exact acest cuvânt indicând locul de unde vagoanele, nelegate
între ele și împinse până în vârf de locomotiva de manevră, o iau
la vale, fiecare pe o cale diferită, ghidate fiind de acele de
macaz și intrând, fiecare dintre ele, în componența trenului în
formare pentru care erau predestinate n.n.). Acest maximum de pantă
trebuie atacat cu mâna trăgând de volan și cu un picior pe pedala
de frânare. Nu faci asta, se cheamă că decolezi ca un avion
veritabil.
Coborârea și
curba de la Mirabeau
Imediat ce te-ai lansat pe traiectorie, în coborâre fiind, începi
procesul de frânare pentru a putea aborda acul de păr dreapta de la
Mirabeau. Din nou, trebuie să simți bordura frecându-se de
cauciucuri. Cu cât mai strâns abordezi curba, cu atât aderența este
mai mare (legea forței centripete n.n). O să observi că roata din
dreapta față se ridică deasupra asfaltului, mașina pare că pierde
din viteză, dar nu trebuie să te impacientezi, ești pe drumul cel
bun și ai făcut totul corect. Cel mai important este să fii în
viteza a II-a și să reaccelerezi imediat ce ai depășit momentul
Mirabeau.
Momentul Loews
sau Grand Hotel
Aici trebuie să frânezi când ești perfect drept, aștepți până vezi
că ai 45km/oră, pe urmă tragi brusc de volan urmând traseul
bordurii, unicul mod de a te autoghida. Tragi de volan la maximum
posibil, dar să știți că nu este chiar așa de complicat cum pare.
Inginerii Formulei 1 au pregătit mașinile special pentru acest
viraj extrem de complicat, drept pentru care poți să tragi de volan
mai mult decât o puteai face cu alte ocazii. Totuși, trebuie băgată
forță în mașină la maximum și eliberat volanul din strânsoare,
acesta urmând să revină singur-singurel în poziția inițială.
Momentul
Portier
Aici escaladezi chiar un pic bordura, calci lejer pe trotoar și
simți că ești parcă împins de la spate. Prima dată, m-am uitat în
oglindă, crezând că vreun netot a intrat în mine… Aici e aici…
Trebuie să simți bordura frecându-se de roți, să frânezi tot
timpul, nu prea tare, după cum nu trebuie să forțezi frecarea
cauciurilor de bordură, încerci să desfaci contactul dintre acestea
și margine după prima parte a virajului, moment în care accelerezi
ușor, dar s-o faci înainte de a ieși din curbă. Deaoarece, deși nu
este vizibil, urmează tunelul și o linie dreaptă.
Tunelul
Aici pierzi cam 30 de procente din eficacitatea aerodinamică, și
asta doar din însăși forma tunelului. Nu mă întrebați cum se
petrece acest lucru, nu știu, nu sunt fizician, asta mi-au spus
inginerii noștri, asta vă spun și eu. Poți să ataci curba cu viteză
maximă, dar nu în primele tururi, atunci când nu prea e
aderență.
Șicana din
port
În momentul coborârii de după ieșirea din tunel se ajunge la
recordul de viteză al circuitului, undeva către 300 de km/oră.
Trebuie să frânezi brusc atunci când vezi semnul „100 de metri”, pe
care înțeleg că l-au făcut mare cât secolul începând cu această
ediție. Este bine așa, anul trecut piloții frânează atunci când
trebuie și, în plus, șoseaua din zona aceasta a fost reasfaltată și
a crescut mult aderența, reducându-se la minimum porțiunea tasată.
După care, ataci șicana de lângă port. Prima bordură, cea de pe
partea stângă, nu trebuie atinsă, în schimb, te urci de-a binelea
pe cea de-a doua. Cum ai terminat curba, dai bice la maxim și,
ștergând panourile, încerci să reduci patinarea. Fiind în viteza a
doua, sunt șanse mari ca acest lucru să se și întâmple.
Chioșcul de
țigări
Aici e o curbă grea de tot, pentru că ajungi cu viteză mare, ceva
în jur de 180 de km/oră. Trebuie să virezi mai întâi la dreapta,
către exterior, pe urmă să tragi brusc de volan către stânga. Și
aici este important să mergi pe traiectoria ideală, deoarece
aderența este foarte mică în această porțiune a circuitului. Dar,
atenție mare la roțile din față, nu cumva să încalce vreo bordură,
pentru că ești out. Din nou, bagi accelerația pentru că urmează
piscina…
Înconjurul
piscinei
Prima șicană a ștrandului nu este ceea ce pare a fi. Aproape că nu
e un viraj în sensul propriu al cuvântului. Ajungi aici cu 220 la
oră și ai impresia că ești într-un fel de linie dreaptă. Pe urmă,
urmează adevărata șicană, aici trebuie să frânezi brusc, deoarece
este greu de abordat. Nu trebuie să atingi bordura decât foarte
puțin prima oară, deloc dacă se poate în a doua parte sau, în cel
mai rău caz, dacă ai făcut-o, ai grijă să nu implici și șasiul,
pentru că ești terminat. Se cheamă că decolezi. Nu ca avionul, ca
în primul caz, ci ca un adevărat elicopter. Pe verticală,
adică.
Rascasse
La Rascasse (pește oceanic care intră în componența rețetei
celebrei bouillabaisse, cunoscuta ciorba marseillaise n.n) frânezi
cu mașina perfect dreaptă. E un pic în curbă și, dacă nu știi acest
lucru și apeși pedala cu volanul strâmb, riști să îți blochezi
roata din dreapta. Trebuie să îți iei bine ținta, exact ca la tir,
tocmai în ideea de a avea roțile perfect fixate pe direcția îninte.
Aici, ataci acul de păr cu 60 de km/oră, dar partea bestială
urmează la ieșire, unde te-ai scos de o cocoașă de dromader (Buemi
își permite o glumă n.n.), iar senzația de urcare vine din spate,
exact ca un Montagne Russe atunci când urci o panta puternic
înclinată cu ajutorul cremalierei (un lanț metalic care urcă
obiectele pe planul înclinat, cam cum sunt trenurile elvețiene pe
ecartament îngust n.n.).
Virajul Anthony
Noghes
Climaxul, tot peisajul este pe invers și faci totul pe bâjbâite.
Oricum, frânezi cu atenție, pe urmă îndrepți roțile și accelerezi
pentru a ataca ultima linie dreaptă dinaintea standurilor. Ei bine,
ați încheiat cu succes această buclă. O mai faceți de încă 50 de
ori și sunteți pilot de Formula 1″, încheie, râzând, simpaticul
Buemi. „Dar, vă dezvălui un secret. Faceți un tur cu o motocicletă,
credeți-mă pe cuvânt, este mult mai fun decât să stai înghesuit
într-un nenorocit de cockpit și să sugi lichide de parcă ai avea
maxilarul fracturat”.
Seb nu a făcut decăt o singură eroare. Probabil, voluntară.
Circuitul trebuie făcut de 78 de ori, nu de 50. Pe urmă, ne-a
scutit de explicații privind depășirile, aproape imposibil de
reușit pe circuitul monegasc.
Dar, iată ordinea de
start:
1 Mark Webber Red Bull
2 Robert Kubica Renault
3 Sebastian Vettel Red Bull
4 Felipe Massa Ferrari
5 Lewis Hamilton McLaren
6 Nico Rosberg Mercedes GP
7 Michael Schumacher Mercedes GP
8 Jenson Button McLaren
9 Rubens Barrichello Williams
10 Vitantonio Liuzzi Force India
11 Nico Hulkenberg Williams
12 Adrian Sutil Force India
13 Sebastien Buemi Toro Rosso
14 Vitaly Petrov Renault
15 Pedro de la Rosa Sauber
16 Kamui Kobayashi Sauber
17 Jaime Alguersuari Toro Rosso
18 Heikki Kovalainen Lotus
19 Jarno Trulli Lotus
20 Timo Glock Virgin
21 Lucas di Grassi Virgin
22 Bruno Senna HRT
23 Karun Chandhok HRT
24 Fernando Alonso Ferrari
articol de Octavian METONI