Circulație rutieră oprită pe Transalpina, la Rânca, pentru Campionatul Național de Drift

Circulația este oprită, sâmbătă și duminică, pe DN 67 C – Transalpina, în zona montană Rânca, pentru etapa a treia a Campionatului Național de Drift, la care participă 43 de piloți din patru țari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, Andrei Lazăr, sâmbătă și duminică, circulația rutieră va fi restricționată, pe DN 67C, în zona localității Rânca, pentru desfășurarea Campionatul Național de Drift 2018- Rodrift Championship.

„În zilele de 16 și 17 iunie, între orele 08.00 – 13.00 și 15.00 – 20.00, circulația rutieră va fi oprită pe DN 67C, în zona localității Rânca, județul Gorj”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Un număr de 43 de piloți din România, Ungaria, Polonia și Bulgaria s-au înscris în etapa a treia din Campionatul Național de Drift.

„După ce anul trecut a găzduit etapa finală a campionatului, Transalpina a fost inclusă și anul acesta în calendarul competițional și va găzdui a treia etapă a sezonului 2018, astfel că de la start nu vor lipsi campionul en-titre Călin Ciortan, dar și alți piloți care au titluri în palmares precum Sorin Ene, Traian Bușe, Răzvan Frățianu și Istvan Szabo. Ungurul Csaba Vigh, finalistul European Battle din primăvară, bulgarul Atanas Kolev și campionul Poloniei, Marcin Banovics, se află și ei pe lista piloților înscriși la etapă. Nu va lipsi nici gorjeanul Vlad Stănescu, unul dintre cel mai bine cotați piloți ai campionatului”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alin Huiu, media manager al Romanian Drift Community.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă și duminică între kilometri 19 și 21 ai celebrului DN 67C -Transalpina, între localitățile Novaci și Rânca, organizatorii anunțând că traseul ales este considerat cel mai spectaculos din acest sezon.

MEDIAFAX

Publicat: 16 06. 2018, 09:58
Actualizat: 16 06. 2018, 09:59