Conceptul Nr. 3 retrasează liniile

Cu gândul să reediteze succesul faimosului Nr. 5, Kia va prezenta la cea de-a 79-a ediție a Salonului Auto de la Geneva (5-15 martie) un concept intitulat Nr. 3. Iar dacă ar fi să-l descri printr-un cuvânt, atunci cel mai potrivit ar fi „agresiv”. Ceea ce nu miră deloc, aspectul automobilului confirmând politica actuală a constructorului asiatic în ceea ce privește stilul mașinilor sale. Liniile sale sunt dinamice, felul în care alunecă acestea, precum și tratarea suprafețelor și conceperea părții frontale anunțând cum vor arăta viitoarele automobile Kia.
Interiorul este modern și spațios, fiind facilitate de lungimea ampatamentului, dar și de înălțime, care dau reperele și calitățile tipice unui MVP.  Confortul extra și spațiul sunt asigurate de ergonomia aproape perfectă și înălțimea poziției de condus, cărora  li se adaugă folosirea inteligentă a spațiului. Scaunele din spate sunt reglabile independent, atât prin culisare, cât și prin pliere.
Prefațând detalii sau chiar apariția unui nou model destinat pieții europene, Kia Nr. 3 a fost realizat de designerul-șef Gregory Guillaume la Centrul European de Design pe care marca sud-coreeană îl deține la Frankfurt. Iar dacă acest concept va ajunge în producție de serie, atunci el ar putea ataca o nișă a pieței unde sunt prezente Opel Meriva sau Renault Grand Modus. 
INOVAȚIE
Conceptul Kia are un uriaș plafon vitrat, ranforsat cu o bară așezată în diagonală. Pentru ca soarele să nu pătrundă în automobil, incomodându-l astfel pe cel aflat la volan, sud-coreenii au gândit un sistem de parasolar care este acționat automat.

Foto: KIA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat: 24 02. 2009, 18:43
Actualizat: 24 02. 2009, 18:46