Scoțianul a anunțat că va pune capăt carierei în Formula 1 la terminarea acestui sezon Ieri, cu trei zile înainte de cursa de la Silverstone, un alt mare pilot a spus adio Formulei 1. După 15 ani de activitate la cel mai înalt nivel, scoțianul David Coulthard a anunțat ieri după-amiază, într-un comunicat de presă, că se va retrage la sfârșitul acestui sezon competițional din Formula 1.
„Cu regret, aș dori să-mi anunț decizia de a mă retrage din Formula 1 la sfârșitul acestui an. Hotărârea de a anunța retragerea la Marele Premiu al Marii Britanii ar trebui să fie de înțeles pentru toți, deoarece aici, la Silverstone, am obținut două dintre cele 13 succese și, în plus, sunt membru al British Racing Drivers’ Club, care găzduiește acest eveniment”, a declarat Coulthard, care a mai precizat faptul că va continua munca la Red Bull, ca și consultant: „Voi rămâne implicat în acest sport în calitate de consultant al echipei Red Bull Racing și mă voi concentra pe teste și pe dezvoltarea mașinilor.
Pe de altă parte, sunt deschis la posibilitatea de a concura în altă competiție”. În vârstă de 37 de ani, Coulthard a debutat în Formula 1 la Marele Premiu al Spaniei din 1994, a luat startul în 230 de Grand Prix-uri și a câștigat 13 curse.
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER