Cursa de Formula 1 de la New Jersey din 2013, amânată un an

Marele Premiu al Americii, cursa de Formula 1 programată în iunie 2013, la New Jersey, a fost amânată pentru un an, din cauza întârzierii în obținerea aprobărilor necesare realizării circuitului, informează nj.com, citând surse apropiate proiectului.

Circuitul urma să fie „desenat” pe străzile de pe malul Râului Hudson, care aparțin municipalităților din Weehawken și West New York. Primarul din Weehawken a confirmat informația, precizând că un anunț oficilal ar trebui să fie făcut vineri.

Federația Internațională de Automobilism (FIA) anunțase de curând calendarul provizoriu al sezonului 2013 al Campionatului Mondial de Formula 1, care prevedea tot 20 de curse ca în acest an. În calendar figura o nouă destinație pentru Marele Circ, orașul american New Jersey, Grand Prix programat la 16 iunie 2013.

Marele Premiu al Americii urma să desfășoare în locul Marelui Premiu al Europei, care era găzduit de Valencia. Rămâne de văzut dacă sezonul 2013 va fi compus din 19 etape sau cursa de la New Jersey va fi înlocuită.

Totuși SUA va reveni în Formula 1 anul acesta, la Austin, Texas, după cinci ani de pauză. La 26 septembrie, „The Circuit of the Americas” a primit undă verde din partea Federației Internaționale de Automobilism (FIA), astfel că Marele Premiu de Formula 1 al SUA se va putea desfășurat la data programată, 18 noiembrie.

Mediafax

Publicat: 19 10. 2012, 11:51
Actualizat: 19 10. 2012, 11:52