Curtea de Apel a FIA va analiza în 14 aprilie cazul Daniel Ricciardo

Curtea de Apel a Federației Internaționale de Automobilism (FIA) va analiza în data de 14 aprilie recursul echipei Red Bull Racing în cazul pilotului Daniel Ricciardo, descalificat, duminică, la Marele Premiu al Australiei, informează AFP.

Data anunțată este între Grand Prix-urile din Bahrain (6 aprilie) și China (20 aprilie), adică într-un interval când responsabilii Red Bull Racing se vor afla în Europa și vor fi în măsură să își susțină poziția în fața Curții de Apel.

Pilotul australian al echipei Red Bull, Daniel Ricciardo, care încheiase pe locul 2 cursa de la Melbourne, a fost descalificat, duminică, după ce comisarii FIA au constatat că monopostul său a consumat mai mult combustibil. Monopostul lui Ricciardo a înregistrat în multe momente un consum „consistent” peste limita admisă, a stabilit FIA, care a dat decizia la mai bine de cinci ore de la încheierea cursei.

Red Bull a respins aceste acuzații, considerând că FIA a stabilit consumul în mod incorect.

Curtea de Apel a FIA s-a reunit ultima dată pentru un caz din Formula 1 în vara anului 2009, după suspendarea lui Fernando Alonso (Renault F1) pentru Marele Premiu al Europei. Alonso a obținut atunci schimbarea sancțiunii din suspendare într-o amendă de 50.000 de dolari.

Mediafax

Publicat: 21 03. 2014, 21:08
Actualizat: 21 03. 2014, 21:09