Dakar 2011:** piloții români au ajuns pe malul Pacificului
Mani Gyenes și Marcel Butuza au ales să fie prudenți pe a doua
probă specială din Chile, unde fesh fesh-ul și praful au provocat
foarte multe incidente. Sătmăreanul a terminat proba cu al 26-lea
timp și ocupă locul 24 în clasamentul general, iar liderul echipei
a încheiat speciala de 423 km cu al 75-lea timp aflându-se pe locul
77 la general.
Pe 6 ianuarie s-a desfășurat a doua etapă din Chile concurenții
aflându-se, chiar după spusele lor, în prima porbă adevărată de
Dakar. Cu alte cuvinte a fost o etapă în care nisipul și piatra au
fost la ordinea zilei, chiar dacă spre deosebire de Africa la
aceste ingrediente s-a adăugat și praful. După ce pe 5 ianuarie au
trecut din Argentina în Chile prin Paso de Jama, ajungând la o
altitudine de 4.800 metri unde frigul și aerul rarefiat le-au făcut
probleme, participanții de la Dakar 2011 au avut de mers și într-o
specială de 207 km. Practic, în această specială scurtă de pe 5
ianuarie riderii au avut prilejul să vadă ce îi așteaptă în
speciala de 423 km care i-a dus din Calama în Iquique. Cu această
probă raliul a pornit către nordul statului Chile atât pe 6 cât și
pe 7 ianuarie urmând să se concureze în Atacama, cel mai arid
deșert din lume.
Marcel Butuza:„Proba specială care s-a terminat în
Iquique a fost una lungă cu foarte mult fesh fesh, piatră și praf
fiind extrem de riscant să depășești. Îmi pare rău pentru danezul
Jef Munk. A riscat mult când m-a depășit pentru că era foarte mult
praf ridicat de cei din fața noastră. La doar 10 km după ce a
reușit să treacă de mine l-am găsit căzut cu mâna ruptă. Mă bucur
că am ajuns cu bine la final. Este impresionant finișul de aici
când trebuie să cobori această dună înaltă pentru a ajunge la
bivouacul amplasat pe malul Pacificului”.
Mani Gyenes: „A fost o zi lungă și obositoare în care am
mers prudent și am fost extrem de atent la navigație pentru că
aceasta a fost prima probă adevărată de deșert pe care am mers în
ediția din acest an. Mă bucur că am putut să îmi mențin un ritm și
m-am adaptat destul de bine noilor reguli de navigație (din acest
an distanța de la care GPS-ul se activează ajutându-i pe concurenți
să ajungă la waypoint-uri s-a redus de la 3km la 400m). Pe 7
ianuarie avem o specială de 456 km în care vor exista foarte multe
capcane la acest capitol. Tocmai m-am uitat pe road-book și nu avem
foarte multe repere”.
Ineditul probei speciale de pe 6 ianuarie a constat în coborârea de
2,3 km avută la finiș. Concurenții au coborât de pe o dună a cărei
înălțime ajunge la aproape 700 de metri, aceasta fiind ultima dună
dinaintea întâlnirii deșertului cu Oceanul Pacific.
Proba 6 –
7 ianuarie
Concurenții de la categoria moto se vor trezi înainte de răsăritul
soarelui pentru a porni în etapa Iquique – Arica. Vor avea de
parcurs în total 721 de km, 456 din aceștia reprezentând proba
specială. Aceasta este ultima zi de concurs din această primă parte
a raliului, pe 8 ianuarie fiind programată ziua de odihnă.
Clasament speciala
nr. 5 Calama – Iquique
1. Paulo Goncalves (BMW) 5h12min23sec
2. Lopez Contardo (Aprilia) +02min18sec
3. Frans Verhoeven (BMW) +2min19sec
…………………………………………………
26. Mani Gyenes (KTM) +45min21sec
……………………………………………………..
75. Marcel Butuza (KTM) +2h41min50sec
…………………………………………………………………………
Clasament general după 5 probe speciale
1. Marc Coma (KTM) 16h59min33sec
2. Cyril Despres (KTM) +10min14sec
3. Lopez Contardo (Aprilia) +18min32sec
…………………………………………………
24. Mani Gyenes (KTM) +2h15min29sec
……………………………………………………..
77. Marcel Butuza (KTM) +7h01min30sec
……………………………………………………………..
Puteți urmări evoluția celor doi piloți români accesând pagina de
facebook a echipei Vectra Racing sau intrând pe www.dakar.com. Nr.
de concurs ale celor doi piloți români sunt: Mani Gyenes – 45,
Marcel Butuza – 80.