De ce nu a fost scos Schumacher din comă: „Are pneumonie, e foarte periculos”

Problemele nu mai contenesc pentru Michael Schumacher. Fostul septuplu campion în Formula 1 a fost diagnosticat de medicii de la spitalul din Grenoble cu pneumonie, potrivit tabloidului german „Bild”
  • Schumacher se află deja de 45 de zile în comă indusă, după un accident suferit la schi, în stațiunea Meribel
„În jur de 30-50% dintre pacienții care au stat în comă atât cât a stat Schumacher, riscă să facă pneumonie”, declara Andrea Pingel, director al Centrului de Chirurgie Spinală a spitalului BG din Frankfurt în urmă cu două zile pentru tabloidul „Bild”. Vocea avizată era contrată însă de purtătorul de cuvânt al lui Schumacher, Sabine Kehm, care susținea că doctorii au început procedura „dificilă” de a-l scoate din comă pe fostul septuplu campion mondial de Formula 1.


Schumacher a intrat în comă pe 30 decembrie 2013, după ce a suferit un accident la schi, în stațiunea Meribel. Germanul de 45 de ani s-a lovit cu capul de pietre, iar casca i-a salvat viața

Însă „Bild” susține în ediția de azi că cele mai negre temeri ale familiei lui Schumacher s-au adeverit. Potrivit informațiilor jurnaliștilor germani, Schumacher, care se află de 45 de zile în comă indusă, suferă de pneumonie! Iar medicii de la spitalul din Grenoble, care îl tratează pe fostul pilot german, au oprit deja procesul de trezire din comă indusă, fiind nevoiți să îi administreze antibiotice foarte puternice. „Nu comentăm nimic, nu discutăm despre speculații, dacă avem ceva de comunicat, o vom face public”, a replicat însă Sabine Kehm pentru tabloidul german.

De ce este însă pneumonia periculoasă pentru un pacient aflat în starea lui Schumi? „Pneumonia este, în general, o boală gravă și periculoasă, deoarece organismul este alimentat cu mai puțin oxigen și este în general foarte slăbit. La pacienți aflați deja într-o stare gravă, pneumonia poate duce la complicații, cum ar fi cedarea organelor”, explică Heinz-Peter Moecke, șef al departamentului de Urgență al spitalului Asklepios din Hamburg. Cum poate fi îndepărtată însă boala? „Tratamentul medicamentos durează între 7 și 10 zile. După 3-4 zile se poate observa deja o îmbunătățire. Totuși, bacteriile pot fi puternice și pot rezista la antibiotic, ceea ce mărește durata de luptă împotriva bolii”, a spus Moecke.

Publicat: 12 02. 2014, 07:39
Actualizat: 12 02. 2014, 07:40