Denis Brăescu, vicecampion european! „Am avut puterea psihică să trec peste accidentarea datorată acelei căzături” | GALERIE FOTO

Un român de 27 de ani a ieșit în weekendul trecut vicecampion european.

La Brno, în Cehia, timișoreanul de la echipa de moto Lupo Racing Timiș, Denis Brăescu (27 ani) a cucerit locul 2 la finalul sezonului de Stock 600.

Succesul românului e cu atât mai meritoriu cu cât la ultima etapă, deși a suferit o accidentare, după ce a căzut de pe motor, a reușit să termine cursa cu brio. Povestea întreagă a sezonului reușit de român, mai jos.

Denis Brăescu, vicecampion european! „Am avut puterea psihică să trec peste accidentarea datorată acelei căzături” 

Denis Brăescu luptă pentru trofeul de campion est european în ultima rundă pe 21 -23 octombrie în Grecia. Momentan, la general, e pe locul 2 cu șanse reale însă la trofeu.

Prosport: Felicitari, Denis! Cum a fost ultima rundă din Campionatul European?
Denis Brăescu: Mulțumesc. Acum, la final, dacă stau să analizez acest sezon, nu am cum să nu fiu bucuros.

Cel mai important la ultimele 2 etape, din Cehia, e că am avut puterea psihică să trec peste accidentarea datorată unei căzături și să termin cursa. Astfel, am reușit să îmi păstrez locul 2 la general și să ies vicecampion european.

Sincer, te așteptai la așa final de an?
Nu prea. Anul acesta, când am început, startul a fost tot la Brno. Știam că vor fi 6 runde importante pentru mine cu 12 etape în care trebuia să fiu constant, să nu cad, să nu produc daune financiare. Am început sezonul terminând pe 3.

Când însă ai simțit că poți mai mult?
La Cremona, în runda a doua, am terminat însă cele 2 curse cu 2 locuri doi. Aici, am început să îmi pun niște întrebări, dar să îmi fac și curaj! Mi-am zis: păi, hai să vedem dacă pot mai mult!

Cum a fost însă lupta cu liderul european, cehul Vojtech Schwartz?
Am reușit să îl bat o dată, undeva spre jumătatea competiției, și atunci obiectivul meu din start de sezon, cel de a rula la siguranță, să termin cu bine primul meu sezon complet de european, avea să se schimbe! Mi-am zis că e momentul să îmi asum poate și riscuri suplimentare deoarece îmi dovedisem că pot mai mult.

Doi români luptă pentru titlul est european în Grecia

Pentru Denis, devenit și campion național la clasa Stock 600, sezonul nu e încheiat. El luptă pentru trofeul de campion est european în ultima rundă pe 21 -23 octombrie în Grecia. Momentan, la general, e pe locul 2 cu șanse reale însă la trofeu. De remarcat e faptul că adversarul principal al lui Denis e un alt român, tot din Timișoara, Ionel Pascotă.

“Chiar dacă pe locul 3 e un grec, care va rula pe teren propriu în cursele finale, eu zic că marele trofeu va veni în România. Să vedem cine dintre mine și Ionel îl va aduce”, a explicat Brăescu.

Publicat: 05 10. 2022, 09:30