Diavel Turbat!** Ă‚sta e primul motor care pornește doar dacă îi știi codul PIN
Tehnologie curată!
Când am văzut primele poze cu Ducati Diavel, am rămas mut pentru câteva minute. Nu știam încă dacă îmi place cum arată. Tot ce știam era că această motocicletă e dintr-un alt film. În ciuda trendului actual de a subția, ușura și „goli” motocicletele, Ducati își lasă designerii să-și facă de cap. Ce-i drept, italienii nu au dezamăgit niciodată când e vorba despre design. În această situație se află și noul membru al familiei Ducati: Diavel. Cu un aspect deosebit de brutal, Diavel reușește să atragă chiar și privirile celor neavizați sau care nu sunt pasionați de mașinăriile pe două roți.
„Urban”, cel mai liniștit
Chiar dacă ești la volanul unui SUV și vezi în oglinda retrovizoare un Diavel, din cauza designului foarte agresiv, ai tendința să te dai la o parte din calea lui. Acest lucru l-am trăit de mai multe ori de-a lungul acestui test. Pentru a prelungi plăcerea și a amâna cât mai mult punctul culminant al acestei experiențe, am început să rulez pe modul „Urban”. Din cele trei moduri de condus, Urban, Touring și Sport, primul este cel mai cuminte. Scade puterea de la 162 de cai la „doar” 100. Cu toate că vorbim totuși despre 100 de cai-putere la o motocicletă de aproximativ 200 kg, Diavel părea destul de chinuit pe acest mod de condus. Pe modul „Urban”, toate sistemele de siguranță sunt activate la maximum. Chiar dacă vrei să te joci și să-i rupi aderența, Diavel nu te lasă.
Combinația perfectă de bestie și gazelă
Nu a durat mult și am trecut în modul „Touring”. Acum aveam la dispoziție toți cei 162 de „căluți” și un cuplu liniar pe care îl simțeam încă de la turații joase. Abia acum am priceput ce înseamnă de fapt Ducati Diavel. Un muscle bike veritabil. Dacă în anumite situații tragi mai brutal de accelerație, forma țevii nu-ți dă voie să aluneci spre spate. Și… credeți-mă: la o rotire agresivă a manetei de accelerație veți simți cât de bine s-au gândit italienii când au desenat șaua. Unul dintre șocuÂrile Âinițiale pe care le-am suferit când am ajuns față în față cu Diavel a fost lățimea pneului spate… 240! Cu toate astea, pneurile concepute special de Pirelli pentru Diavel transformă această bestie nemiloasă într-o gazelă extrem de manevrabilă pe drumuri virajate.
Ca o concluzie generală, Ducati Diavel este o motocicletă excelentă pentru oraș. La drumuri în afara orașului, protecția la vânt lasă un pic de dorit. Dar, hei… vorbim de un Muscle Bike, nu de un touring. Italienii pun la dispoziție unealta, mai departe faci ce vrei cu ea. Diavel poate!
Articol scris de Cosmin Stoian
cosmin.stoian@prosport.ro