Din nou in Europa
Prima cursă din 2008 desfășurată pe pământ european este așteptată de piloții de top, precum și de echipele pe care le reprezintă din ipostaze diferite.
Cu toate că se află pe teren propriu, la Barcelona, dublul campion mondial Fernando Alonso nu crede că o clasare pe podium este posibilă în cazul său. Și dă vina pe mașină, contrazicând spusele șefului său, Flavio Briatore, care a promis că de la această cursă Renault va suferi o importantă schimbare la față.
Iar dacă BMW Sauber, liderul surprinzător al constructorilor, își propune să reconfirme în Spania, McLaren-Mercedes, aflată pe 3, cu două puncte mai puțin, vrea să se revanșeze pentru ratarea din Bahrain. „Am avut urcușuri și coborâșuri, însă mașina este bună, iar sezonul lung. Săptămâna trecută, în teste, am făcut progrese, însă este dificil de spus unde ne aflăm”, a estimat, cu prudență, Lewis Hamilton.
Ferrari nu are probleme
Cea mai liniștită echipă pare a fi Ferrari. Cu Kimi Raikkonen cocoțat în vârful ierarhiei și cu Felipe Massa revenit în primplan prin succesul din Bahrain, Scuderia are toate motivele să atace victoria, poate chiar și „dubla” (clasarea piloților săi pe primele două locuri) la Montmelo. Mai ales că anul trecut ea a revenit brazilianului.
Calificările pentru Marele Premiu al Spaniei sunt programate azi, iar cursa mâine (ora 14:55, în direct la TVR 1).