Câștigătorul etapei a treia din Campionatul Național Digital de Circuit Betano, galezul Oscar Williams are o poveste care le oferă o speranță tuturor pasionaților de sim racing de a deveni într-o bună zi piloți de curse și în viața reală.
Cel mai rapid în calificări, locul 1 în prima cursă și pe 4 în cea de-a doua atunci când s-a inversat grila de start, Oscar Williams a strâns 37 de puncte pe Nurburgring și se anunță unul dintre pretendenții primei ediții a competiției digitale lansate de FRAS în urmă cu trei săptămâni.
Înscris în campionat prin intermediul echipei CRG Romania Racing, cunoscută în special datorită activității din karting, tânărul este unul dintre cel mai bine cotați piloți esports din Europa, dar nu a avut însă nicio tangență cu motorsportul real până anul trecut.
În 2019, Oscar a primit șansa de a face tranziția din simulatorul din sufragerie într-un monopost real din Formula Renault și s-a descurcat cu brio, arătând că este doar un pas de la postura de gamer la cea de pilot real.
„Senzația pe care o ai atunci când simți viteza și toată energia pe care ți-o oferă o mașină de curse este una incredibilă, nu poate fi comparată cu simulatorul. Ceea ce este important e faptul că simulatorul te pregătește pentru ce va fi în viața reală din motorsport. Diferența cred că se face la simțuri. În sim racing, contează foarte mult vizualul, iar atunci când ești într-o mașină de concurs sunt multe alte lucururi pe care trebuie să le ai în vedere”, povestește Oscar.
Cu peste 2.200 de ore în simulator pe Asetto Corsa și iRacing, actualul concurent din Campionatul Național Digital de Circuit visează la o carieră în motorsport și îi încurajează pe restul gamerilor să aibă o țintă similară. De altfel, FRAS a pus în joc 3 cursuri de raliuri și conducere defensivă pentru ocupanții podiumului de la Clasa ESports din CNDC Betano.
„Cred că este visul suprem pentru mine, însă până atunci îmi dezvolt abilitățile aici pe simulator”, a completat multiplul campion din sim racing.
Acesta s-a declarat încântat și de nivelul pe care l-a întâlnit la debutul în Campionatul Național Digital de Circuit. „Mi se pare foarte competitivi și am rămas impresionat de respectul și disciplina pe care le au concurenții. Abia aștept următoraea rundă și pe această cale le mulțumesc celor de la cRG și Vermin Racing Team pentru șansă, dar și FRAS pentru crearea acestei competiții”, a conchis Oscar Williams.
A patra etapă din Campionatul Național Digital de Circuit Betano este programată pentru vineri, 8 mai, pe circuitul Catalunya din Barcelona. Precalificările au început deja, iar înscrierile sunt deschise atât pentru piloții licențiați FRAS, cât și pentru gameri. Toate detaliile despre înscriere sunt disponibile aici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER