Valentino Rossi a suferit o accidentare extrem de gravă la finalul lunii august, atunci când și-a fracturat piciorul în urma unui antrenament de motocross. Pilotul italian de 38 de ani a lipsit de la o cursă deja, însă recuperarea merge mult mai bine decât au anticipat doctorii în primă fază. Astfel, Valentino Rossi și-a anunțat planurile de a călători spre Aragon, acolo unde va încerca să participe în cea de-a 14-a etapă din MotoGP.
Totuși, de la dorința manifestată de „Il Dottore” și până la participarea în GP e cale lungă. Starea medicală a piltoului Yamaha va fi evaluată de doctorii de la circuit, cei care vor da un verdict după ce îl vor supune la investigații serioase. Potrivit presei din Italia, Rossi va trebui să demonstreze că poate stăpâni motocicleta de concurs și va fi pus să își lase greutatea pe piciorul rupt și, mai mult decât atât, va trebui să sară pe piciorul rupt.
Cum revenirea italianului e departe de a fi o certitudine, Yamaha Movistar se va prezenta așa cum plănuise și cu Michael van der Mark, cel care a fost desemnat să fie înlocuitorul lui Rossi la Aragon. Olandezul va interveni și va urca în șaua motocicletei Yamaha în cazul în care Rossi nu va putea concura.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER