Emanuel Gyenes,** locul 22 în etapa a zecea la Dakar 2012
Pilotul român Emanuel Gyenes (KTM) a ocupat locul 22 în etapa a zecea la categoria moto din cadrul Dakar 2012, disputată, miercuri, între localitățile chiliene Iquique și Arica, pe distanța de 377 de kilometri, informează site-ul oficial al competiției.
Gyenes a sosit cu o întârziere de 38 de minute și 38 secunde față de câștigătorul etapei, spaniolul Joan Barreda Bort.
Cel de-al doilea român prezent la Dakar 2012, Marcel Butuza, s-a clasat pe locul 38 în etapa a noua, având o întârziere de o oră, șapte de minute și șase secunde.
În clasamentul general, Emanuel Gyenes ocupă poziția 19, cu o întârziere de patru ore, 26 minute și 10 secunde față de liderul Cyril Despres, în timp ce Butuza se află pe locul 46, la zece ore, 13 de minute și 18 secunde.