Etapă din Turul European de Raliuri, în perioada 26-28 septembrie la Cluj Napoca
Cea mai importantă competiție de motorsport din România, TOTAL Transilvania Rally powered by Ford, va avea loc în perioada 26-28 septembrie și va fi parte, și în acest an, din cadrul Turului European de Raliuri, peste 100 de echipaje fiind așteptate la start.
Runda, care va avea loc în Cluj, va fi extrem de importantă și în lupta pentru titlu pe plan intern, fiind a șaptea din Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2019. Vali Porcișteanu, Dan Gîrtofan și Simone Tempestini se duelează pentru titlu de „rege al raliurilor” în acest sezon. În total, sunt așteptate peste 100 de echipaje, iar o parte dintre ele vor fi internaționale, cu participare din Ungaria, Spania și Germania.
Organizatorii au pregătit 10 probe speciale, cu o lungime totală de aproape 150 de km, o „Super Specială” în inima municipiului Cluj-Napoca, dar și o mulțime de surprize pentru spectatori.
Startul oficial în TOTAL Transilvania Rally powered by Ford se va da joi, 26 septembrie, cu prezentarea oficială a piloților pe esplanada din fața stadionului Cluj Arena.
Competiția se va încheia sâmbătă după-amiază, de la ora 15:00, atunci când e programată Super Speciala din jurul stadionului Cluj Arena și a Sălii Polivalente, competiția urmând să fie transmisă în direct de Pro X. Festivitatea de premiere a TOTAL Transilvania Rally powered by Ford de la ora 19:30, la Cluj Arena.
Pe toată durata raliului, publicul spectator se poate delecta cu o serie de evenimente conexe motorsportului pe esplanada dintre Cluj Arena și Sala Polivalentă, inclusiv vor putea trăi experiențe culinare unice în cadrul Food Truck Rally, de joi și până duminică.
În cursul zilei de joi, copiii vor avea parte de jocuri distractive, demonstrații sportive, concursuri cu premii, toate în cadrul Transilvania Rally Kids, în intervalul orar 16:00 – 19:00.
Tot joi, începând cu ora 20:00, fanii sunt invitați pentru a-i urmări pe piloți, care își vor etala abilitățile de bucătari sub îndrumarea lui Chef Adi Hădean în cadrul Cooking Show by De Longhi, iar sâmbătă, de la ora 14:00, doamnele și domnișoarele pot participa la ineditul și distractivul „Cros Pe Tocuri” organizat în colaborare cu Clubul Sportiv Atletic Cluj.