Etapă dramatică în deșertul Atacama

Desfășurată în deșertul Atacama, din Chile, etapa cu numărul 10 a raliului-raid Dakar (în jurul orașului Copiapo, în lungime de 476 km) a fost una extrem de agitată. Iar tristețea i-a copleșit pe toți, participanți, oficiali și ziariști, atunci când s-a anunțat că motociclistul spaniol Cristobal Guerrero se zbate între viață și moarte. În frunte, la "general", au rămas doi iberici, Marc Coma  (moto) și Carlos Sainz (auto), semn că după succesele din fotbal, tenis, baschet, volei și handbal, Spania reprezintă ceva și în lumea sporturilor cu motor – și aici putem să-l pomenimi și pe Fernando Alonso, dublul campion mondial la Formula 1.
De parcă n-ar fi fost de ajuns canicula, etapa a fost perturbată și de vizibilitatea redusă (negură), care a împiedicat elicopterele să decoleze și, totodată, a întârziat startul de etapă. Nu întâmplător, traseul a fost scurtat cu circa 200 de kilometri. În cele din urmă, pe la 9:45, ora locală, motocicliștii au fost, ca de obicei, primii care s-au avântat în etapă, pentru ca la final Coma să declare că a participat la cea mai dură probă specială din viața sa. Și trebuie spus că liderul de la general a comis o eroare de navigație la kilometrul 291, călcând pe urmele celuilalt mare favorit de la moto, francezul Cyril Despres (KTM). Cei doi piloți despre care se pot spune multe, nu și că sunt lipsiți de experiență, au fost nevoiți să facă o buclă de circa 20 km pentru a reveni pe traseu…
Alții au pățit-o mult mai rău, și ne gândim la Guerrero, dar și la chilianul Francisco Lopez. Dublu câștigător de etapă în această ediție, omul care aleargă sub asistența lui Vectra Racing Brașov, a fost multă vreme printre protagoniști (locul 3 până la CP4). A căzut însă, destul de rău, și a pierdut peste 30 de minute. El și-a pierdut cunoștința, reușind cu mari eforturi să ajungă la finiș.
La auto, situația pare a fi limpede acum. Sainz (Volkswagen) a scăpat cu bine și de această zi, obținând al 6-lea succes de etapă (din 10 posibile), respectiv al 4-lea la rând. Cronometrat în 5h 32:55, ibericul a fost urmat de americanii Gordon (Hummer), la 21 de secunde, și Miller (Volkswagen), la 7:39. 
AUTO – CLASAMENT GENERAL
1. SAINZ (Spa / Volkswagen) 38h 59:02

2. MILLER (SUA / Volkswagen) la 27:31
3. DE VILLIERS (AfS / Volkswagen) la 41:13
4. ROMA (Spa / Mitsubishi) la 1h 13:13
Cum buletinele meteo au anunțat că și miercuri vor fi probleme de vizibilitate, organizatorii raliului-raid Dakar au decis să anuleze etapa a 11-a, prin care urmau să fie legate orașele Copiapo (Chile) de Fiambala (Argentina). "Negura va persista toată dimineața, ceea ce nu ne permite să respectăm orarul prevăzut pentru această etapă. Speciala a fost anulată", s-a precizat în comunicat.

Publicat: 14 01. 2009, 04:44