Fernando Alonso e tot mai aproape să părăsească Formula 1. Unde ar putea concura pe viitor pilotul care a scris istorie pentru Renault și până când trebuie să dea un răspuns final

Michael Andretti, omul care deține echipa de Indy Car „Andretti Autosport”, i-a dat un ultimatum lui Fernando Alonso. Pilotul din Formula 1 trebuie să se decidă până pe 19 august dacă e dispus să lase Marele Circ pentru competiția nord-americană.

Spaniolul a mai concurat pentru echipa lui Andretti la cursa Indianapolis 500 din 2017. Alonso n-a reușit să treacă linia de finiș pe circuitul din Indiana, fiind nevoit să abandoneze după 27 de tururi. Acum, conform As, Michael Andretti a mai spus: „A fost o plăcere să lucrez cu Fernando în trecut. Ne-am distrat foarte mult la Indy și cred că am putea realiza lucruri frumoase pe viitor.”

Fernando Alonso a vorbit de asemenea despre viitorul său, după MP al Ungariei: „Nu vreau să discut despre zvonurile apărute în presă. Voi decide în toamnă ce voi face pe viitor.”

În acest moment, Fernando Alonso ocupă locul 9 în clasamentul general în Formula 1, având 44 de puncte. Lider este Lewis Hamilton, cu 213, urmat de Sebastian Vettel, cu 189. Colegul lui Fernando Alonso de la McLaren, Stoffel Vandoorne, a acumulat doar 8 puncte până acum. McLaren se află pe locul 7 din 10 în clasamentul constructorilor.

Ajuns la 37 de ani, Fernando Alonso a cucerit două titluri în Marele Circ, în 2005 și 2006. Au fost singurele trofee obținute vreodată de echipa Renault. În cele două sezoane, francezii s-au impus și la constructori. 32 de curse câștigate, 97 de clasări pe podium și 1.893 de puncte adunate de-a lungul carierei. Acesta este palmaresul lui Fernando Alonso. Din 2013 nu s-a mai impus spaniolul în F1, atunci când reușea să triumfe pe circuitul din Barcelona. Alonso a debutat în Marele Circ în 2001, în MP al Australiei. În 2018, Alonso a concurat pentru Toyota în cursa de 24 de ore de la Le Mans, reușind să se claseze la final pe prima poziție.

Publicat: 01 08. 2018, 17:26
Actualizat: 01 08. 2018, 17:41