Ferrari face legea

Până pe 29 mai echipele sunt obligată să se înscrie la viitoarea ediție a CM de Formula 1 și, implicit, să accepte noul regulament.

Cea mai controversată regulă propusă de FIA pentru sezonul viitor este cea care, conform echipelor, ar împărți Formula 1 într-un campionat cu două grupe. FIA a propus limitarea bugetului la 40 de milioane de lire sterline și, automat, mai multă libertate în designul monoposturilor pentru cei care acceptă limita, respectiv limitări tehnologice pentru cei care depășesc. Adică două feluri de monoposturi. Ferrari, Red Bull, Toro Rosso, Renault, Toyota s-au numărat printre echipele care s-au împotrivit noilor reglementări, amenințând cu boicotul. Mai mult, Ferrari era pe punctul de a ataca în justiție FIA pentru a nu fi aprobat regulamentul, mizând pe încălcarea dreptului de "veto" de care ar beneficia la orice schimbare de reguli.

Max Mosley, șeful FIA, n-a părut impresionat, afirmând recent că „Formula 1 poate exista și fără Ferrari. Situația se compară cu cea din 1994, când a murit Senna. Întrecerea a continuat și fără el, iar Formula 1 n-a dispărut". Pe de altă parte însă, boss-ul Formulei 1, Bernie Ecclestone a dat deja înapoi. "Cred că i-a nemulțumit propunerea cu două seturi de reguli și deja s-a agreat că ar trebui să avem o singură reglementare. Toată lumea va concura după aceleași regulament, mie mi s-a părut stupidă ideea aceea, e important să renunțăm la ea. Cred că toate echipele vor concura la anul", a spus Ecclestone în "Daily Mail".
 

Publicat: 17 05. 2009, 22:10
Actualizat: 17 05. 2009, 22:11